Aflat în atenţia regizorilor (dar mai ales a directorilor de teatru) la cei o sută de ani de la moarte, Caragiale a fost ciufulit în fel şi chip în spectacole de toate felurile. Au fost interpretări clasice care au scormonit în vechile tipare comice, bizarerii îndoielnice, dar şi lecturi surprinzătoare, revigorante prin prospeţime (campion la acest capitol este regizorul Alexandru Dabija, care, după Scrisoarea pierdută de la Teatrul de Comedie, a realizat o versiune noir a schiţei Două loturi la TNB). Gigi Căciuleanu l-a „citit” pe Caragiale cu picioarele şi a extras din acea lume de Miţe şi Mitici esenţa comic-melancolică cu tuşe tragice a animalului urban de astăzi într-un spectacol care încheie stagiunea TNB, D'ale noastre.

DE ACELASI AUTOR Această tăcere care ţîşneşte Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc interpretează Conu Leonida Despre tigri şi frică Cînd sufletul se scurge din sticlăCăciuleanu mixează personajele caragialiene într-un cocktail coregrafic. În hăţişul complicat al relaţiilor interumane se încurcă triouri, cvartete si cvintete în care sînt recognoscibile figurile principale ale lui Nenea Iancu: Miţa – Nae – Didina, Chiriac – Veta – Jupîn Dumitrache, Trahanache – Zoe – Tipătescu, Ziţa – Rică, Conu Leonida – Coana Efimiţa, Goe cu mămicile şi mătuşicile, Domnul cu damele din Lanţul slăbiciunilor sau un solo al Joiţicăi într-o pasională rochie roşie etc. Teoriile lui Căciuleanu din cartea Vînt, volume,vectori, desenele lui geometrice cu linii frînte şi curbate capătă viaţă în spectacol. Intrînd „goale” în scenă (în costume mulate de culoarea pielii), personajele capătă personalitate pe parcurs. Cîte un element de costum se adaugă rînd pe rînd, o pălărie, un jupon, o pereche de sîni (!) şi umanoizii devin caractere, se trece din abstract în concret, din indefinit în detaliu. De fapt, specificul spectacolului este această ambivalenţă, trecerea d