Fostul premier Adrian Năstase își va prelungi internarea la Spitalul Floreasca până la finalizarea raportului medicilor. Cu toate acestea, el nu va beneficia de reducerea pedepsei cu zilele de spitalizare întrucât nu are făcut dosarul de penitenciar. Procedura poate dura și câteva săptămâni!
Raportul medical care va decide starea sănătății fostului premier Adrian Năstase va fi întocmit de o comisie medicală care va cuprinde trei specialiști.
Năstase speră să se „piardă” prin labirintul birocratic
Unul va fi de la unitatea medicală unde este internat liderul PSD, și care s-a ocupat de evoluția pacientului, un medic va fi desemnat din partea Administrației Naționale a Penitenciarelor, cel mai probabil de la Spitalul Penitenciar Rahova, iar cel de-al treilea cadru medical va fi din partea Institutului Național de Medină Legală ”Mina Minovici”, din București, care va fi și președintele comisiei.
Cei trei medici vor hotărî dacă afecțiunile de care suferă Adrian Năstase pot fi tratate în Spitalul Penitenciar Rahova, acolo unde va începe și executarea efectivă a pedepsei.
Cum se face această evaluare? Pâinea și cuțitul sunt în mâinile Institutului de Medicină Legală, cei de aici putând imprima ritmul procedurilor birocratice. Dacă vor fi comandata analize de laborator elaborate, la nivel enzimatic, acestea pot dura și 2-3 săptămâni până vor fi gata. Dacă se face doar o inspecție medicală a stării pacientului și se consultă toate datele medicale existente în aceste moment, atunci verdictul poate fi dat în 1-2 zile. Depinde care sunt intențiile IML.
Spitalul Penitenciar, trecut în categoria de „lux”
Locul unde va trebui să fie transferat fostul premier este unul „de lux” la nivelul spitalelor din România. Spitalul a fost înfiinţat prin ordin al ministrului Justiţiei în data de 01.02.2003 şi încadrat de Ministerul Sănătăţii