Din cele patru românce care au intrat în competiţia de la Wimbledon luni, 25 iunie, doar Sorana Cîrstea a reuşit să se califice mai departe, Niculescu, Gallovits şi Cadantu fiind eliminate de adversarele lor.
Ziua a început bine pentru sportivele românce cu victoria Soranei Cîrstea în două seturi în faţa franţuzoaicei Pauline Parmentier, însă a continuat cu 3 eliminări. După Sorana a venit rândul Monicăi Niculescu să intre în concurs, dar favorita numărul 29 a turneului disputat pe iarba de la Wimbledon a cedat în 3 seturi 4-6, 6-3, 3-6 în faţa unei alte jucătoare de tenis din Hexagon, Stephanie Foretz Gacon.
Alexandra Cadantu şi-a luat adio de la ambiţiile de la acest turneu după ce a cedat în doar două seturi, 3-6, 1-6, în faţa capului de serie numărul 17 de la Wimbledon, rusoaica Maria Kirilenko, în timp ce Edina Gallovits-Hall a pierdut în urma unui meci echilibrat în faţa ibericei Silvia Soler-Espinosa. Sportiva din Spania a pierdut primul set în faţa româncei, scor 4-6, însă s-a impus în următoarele două cu 6-4 şi 10-8.
Marţi, 26 iunie, vor intra în competiţie încă 3 sportivi din România. Adrian Ungur, singurul reprezentant de pe tabloul masculin va juca cu slovacul Lukas Lacko, clasat cu 22 de poziţii ATP în faţa românului, în timp ce Irina Camelia Begu, numărul 63 WTA porneşte ca favorita in partida cu elveţianca Romina Oprandi, iar Simona Halep, numărul 41 WTA va avea de disputat o partida echilibrata in faţa ibericeiAnabel Medina Garrigues.
Din cele patru românce care au intrat în competiţia de la Wimbledon luni, 25 iunie, doar Sorana Cîrstea a reuşit să se califice mai departe, Niculescu, Gallovits şi Cadantu fiind eliminate de adversarele lor.
Ziua a început bine pentru sportivele românce cu victoria Soranei Cîrstea în două seturi în faţa franţuzoaicei Pauline Parmentier, însă a continuat cu 3 eliminări. După Sorana a venit r