Geamul securizat al uşii de acces a unei agenţii bancare din comuna Arbore a fost distrus cu o piatră, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Totul s-ar fi petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Agenţia este formată dintr-un ghişeu acces public şi o cameră de securitate, fiind prevăzut cu sistem de alarmă în stare de funcţionare.
Geamul securizat al uşii de la intrare a fost găsit cu mai multe fisuri, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.000 de lei.
Ușa de acces, inclusiv cele două sisteme de închidere a acesteia, precum şi cele două geamuri tip termopan securizate și bancomatul nu prezintă urme de efracție.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorului”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.