Echipa de fotbal juniori A1 de la FC Municipal Târgu-Mureş a pierdut sâmbătă pe teren propriu cu scorul de 3-1 în faţa campioanei judeţului Bistriţa-Năsăud, FC Budac şi a ratat calificarea la turneul zonal.
După ce au câştigat clar faza judeţeană a campionatului şi în jocul tur al barajului au luat o serioasă opţiune pentru calificare, terminând la egalitate, 1-1, în partida retur, disputată pe terenul sintetic de la Stadionul Trans-Sil, echipa antrenată de Constantin Lungu a avut o prestaţie mult sub aşteptări. Deşi au dominat jocul, juniorii mureşeni au plătit tribut greşelilor din defensivă şi la pauză s-au văzut conduşi cu scorul de 2-0, al doilea gol fiind primit spre finalul primei părţi, dintr-o lovitură de pedeapsă. În partea a doua, mureşenii au revenit în joc după golul reuşit de Modra Lehel, dar o nouă eroare a apărării a dus la restabilirea avantajului de două goluri pentru echipa bistriţeană.
În ciuda dominării teritoriale, tinerii „municipali” au ratat mai multe situaţii favorabile, tabela a rămas neschimbată până la final şi singura echipă de la FC Municipal rămasă în cursă a părăsit competiţia. „Este o eliminare poate nemeritată după rezultatul din primul meci şi aspectul jocului retur. Am jucat însă mult sub valoarea echipei şi am plătit greşelile din apărare. Am fost sancţionaţi cu un penalty just acordat, dar trebuie să recunoaştem înfrângerea, chiar dacă avem dubii în privinţa unor jucători ai oaspeţilor. Aceştia au practicat însă un joc mai pragmatic şi au fructificat ocaziile. Acesta este sportul, trebuie să ştim să pierdem şi să ne continuăm drumul”, a spus dezamăgit de evoluţia echipei sale antrenorul Constantin Lungu.
Echipa de fotbal juniori A1 de la FC Municipal Târgu-Mureş a pierdut sâmbătă pe teren propriu cu scorul de 3-1 în faţa campioanei judeţului Bistriţa-Năsăud, FC Budac şi a ratat calificarea la turneul zonal.