Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Severinenii, puşi pe treabă

Publicat in GAZETA de SUD, luni 25 iunie 2012 ·

CS Turnu Severin a urcat ieri la Herculane, urmând ca până la sfârşitul lunii să se pună la punct cu pregătirea fizică

Începe greul pentru CS Turnu Severin, odată cu promovarea în Liga I crescând şi pretenţiile oltenilor, dar şi necesităţile. Aşa se face că încă de la reunirea din urmă cu aproximativ o săptămână au apărut primele modificări, în staff-ul tehnic reapărând Jerry Gane, şi ulterior în trupa lui Marian Bondrea, o serie de jucători noi venind să-şi încerce norocul la gruparea de pe malul Dunării. Ieri-dimineaţă, foştii găzari au plecat în primul cantonament al verii, programat la Herculane în intervalul 24 - 30 iunie, stagiu care va fi destinat mai mult acumulărilor fizice, însă se va lucra şi cu mingea. Lotul severinenilor cuprinde 25 de jucători (14 din vechea gardă, 11 nou veniţi): portari: Mihai Şteţca, Mihai Neagoe, Andrei Marinescu (ultima dată la ALRO Slatina); jucători de câmp: Alex Dandea, Marius Bălău, Alex Giurgiu, Milan Mitic, Silviu Bălace, Adrian Olah, Alex Zaharia, Alex Neacşa, Cosmin Vancea, Paul Abba, Alex Marin, Hugo Moutinho, Marius Ologu (Astra Ploieşti), Ducu Ninu (Juventus Bucureşti), Florin Pătraşcu (Astra Ploieşti), Dragoş Stoica (CS Mioveni), Dragoş Dragalina (FC Olt Slatina), Alin Buleică (Petrolul Ploieşti), Daniane Jawad (Mureşul Deva), Karlo Primorac (NK Istra 1961), Răzvan Neagu (Petrolul Ploieşti), Dan Gavrilescu (Olimpia Satu Mare).

Mirescu, Mitroi şi Cosic - lăsaţi acasă

Spre surprinderea multora, din lotul deplasat la Herculane nu au făcut parte Alex Mirescu, Bozidar Cosic şi Ionuţ Mitroi, care, conform site-ului oficial al clubului au „probleme medicale şi urmează să se alăture lotului în cel de-al doilea stagiu de pregătire“. În cazul lui Mirescu, realitatea-i alta, fundaşul stânga este apt medical, doar că nu mai intră în vederile lui Marian Bondrea, conducătorii olteni propunându-i să acc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 58 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Ministrul Finanțelor: „DATORIA publică a României va ajunge la 60% din PIB până la finalul anului. Niciodată n-am fost atât de rău ca acum”

Gandul acum 39 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, avertizează că datoria publică s-a dublat în ultimii cinci ani, depășind 1.100 de miliarde de lei. România riscă pierderea calificativului de investiții, în lipsa unor măsuri fiscale urgente. Datoria publică a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum o ora
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/37°
mar.

22°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°