Cei 36 de kilometri de autostradă vor fi deschişi în prima decadă a lunii iulie. Între Cernavodă şi Medgidia, circulaţia va fi făcută la standard de drum naţional până la finele acestui an, când vor fi încheiate complet lucrările.
VEDEŢI MAI JOS CUM ARATĂ AUTOSTRADA. VIDEO
O vizită pe şantierul celor 20 de kilometri dintre Cernavodă şi Medgidia nu lasă impresia că autostrada va fi gata peste cel mult trei săptămâni. Intrarea pe traseul viitoarei autostrăzi, prin giratoriul ce dă spre municipiul Cernavodă, este străjuită de versanţii unui deal lutos, în care sunt imprimate urmele lăsate de ghearele excavatoarelor. Colbul e gros de câţiva centimetri. Nu mai departe, la două sute de metri după giratoriu, echipele de muncitori lucrează la două viaducte ce traversează valea. Peste tot sunt utilaje, mormane cu materiale de construcţii. Din cauză că nu s-au terminat lucrările de artă sau protecţia conductelor de sub autostradă, parcurgerea acesteia, integral pe linia roşie a acesteia, e imposibilă, fiind necesare ieşiri şi reintrări pe traseul acesteia.
Există chiar şi porţiuni unde nu a fost pus nici măcar un strat de asfalt din cele 2-3 obligatorii, drumul fiind acoperit de piatră spartă. Lucrările la cele două benzi de rulare spre Medgidia sunt mai avansate decât pe sensul de intoarece. Odată depăşită intersecţia cu drumul judeţean DJ 222, ce face legătura între Medgidia şi localitatea Peştera la sud de municipiu, se intră pe tronsonul Medgidia -Murfatlar, aici lucrările fiind făcute de Max Boegl. Asfaltul apare pe ambele sensuri chiar dacă încă se mai lucrează la aşternerea stratului final.
Cu toate acestea Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale va da drumul la circulaţie în prima decadă a lunii iulie, afirmă surse oficiale din cadrul proiectului. Cum până atunci nu se pot termina lucrările, traficul va fi deschis circulaţi