Investitori care acum patru ani nu aveau nicio legătură cu afacerile în agricultură acum se înghesuie în această industrie ca urmare a marjelor de profit mari asigurate de cotaţiile ridicate pentru materiile prime agricole, spune Ştefan Gheorghiţă, directorul general al Caussade Semences România, unul dintre jucătorii de pe piaţa seminţelor certificate pentru agricultură.
"Agricultura este în acest moment atât de profitabilă, încât i-a atras pe toţi. Au început toţi neaveniţii să facă afaceri în acest domeniu. Ramâne de văzut unde se vor duce preţurile în viitor. Acum toată lumea (companiile din agricultură - n.red.) face credite şi investiţii mizând că în următorii zece ani nu se va întâmpla nimic cu preţurile."
Creşterea investiţiilor făcute de fermieri se vede şi în afacerile producătorilor de seminţe pentru agricultură, având în vedere că rulajele primilor cinci jucători de pe această piaţă au crescut anul trecut cu până la 40%. Deşi este în continuare în afara topului primilor cinci producători de seminţe, Caussade Semences a avut în 2011 una dintre cele mai mari creşteri din piaţă după ce afacerile companiei s-au majorat de peste două ori, ajungând la 17 mil. euro.
Citiţi materialul integral pe www.zfcorporate.ro
Şeful producătorului de seminţe Caussade: Investitorii sunt atraşi de profiturile care se fac acum în agricultură ca de un magnet
Investitori care acum patru ani nu aveau nicio legătură cu afacerile în agricultură acum se înghesuie în această industrie ca urmare a marjelor de profit mari asigurate de cotaţiile ridicate pentru materiile prime agricole, spune Ştefan Gheorghiţă, directorul general al Caussade Semences România, unul dintre jucătorii de pe piaţa seminţelor certificate pentru agricultură.
"Agricultura este în acest moment atât de profitabilă, încât i-a atras pe toţi. Au început toţi ne