Sfârşitul de săptămână a fost unul plin de umor. Cel puţin pentru câteva sute de făgărăşeni care au ţinut să fie prezenţi la Festivalul de umor„Ceapa de Aur“. Festivalul a adunat multe trupe şi interpreţi individuali din toată ţara. Aceştia au venit pregătiţi să îi facă pe membrii juruiului dar şi pe spectatori să râdă cu gura până la urechi. Cei mai buni au fost premiaţi.
Festivalul a adunat 400 de făgărăşeni
Cu mic-cu mare, în jur de 400 de făgărăşeni au mers vineri la Casa Municipală de Cultură pentru a participa la cea de-a XIV-a ediţie a festivalului „Ceapa de aur“. „Şi anul aceasta, iată că ne întâlnim la ediţia a XIV-a. Putem spune că e o minune că se întâmplă. Au venit concurenţi din toată ţara, de la Câmpulung Moldovenesc până la Turnu Severin, de la Cluj până la Eforie. Avem concurenţi şi noi, dar şi pe cei tradiţionali“, a spus Florin Alexandru, unul din organizatorii festivalului.
Pe scena festivalului au urcat numeroase trupe şi interpreţi individuali care au vrut să se afirme şi să impresioneze juriul cu arta lor umoristică. „Noi am avut două momente, unul de pantomimă şi o parodie după „Scrisoarea a III-a“. Ne bucurăm că am venit, este foarte frumos şi sperăm că vom câştiga“, „Am venit din Breaza, judeţul Prahova. Suntem pentru prima oară şi am pregătit un moment deosebit. Sperăm că vom fi apreciaţi“, au spus concurenţii.
Ştefan Popa Popa’s, preşedintele tradiţional al juriului
„Ceapa de aur“ îl aduce în fiecare an la Făgăraş şi pe renumitul caricaturist Ştefan Popa Popa’s. Maestrul a fost şi preşedintele juriului. „Vin cu bucurie pentru că şi anul acesta v-aţi încăpăţânat să faceţi un salon de umor, un festival de umor. Nu sunt multe în ţară care îşi păstrează numărul de ediţii, iar multe dintre ele au dispărut. Vă felicit şi vă urez ca în fiecare an să creşteţi din ce în ce mai mult. De data