Comisia care a evaluat starea de sănătate a lui Adrian Năstase a decis, astăzi, că fostul premier va rămâne, în continuare, la spitalul Floreasca. Decizia finală cu privire la transfer aparţine IML-ului şi Poliţiei Române. Adrian Năstase se află internat, de miercuri seara, la spitalul Floreasca, în urma unei tentative de sinucidere. Gestul extrem al fostului premier s-a produs pe fondul deciziei de condamnare la doi ani de închisoare, în dosarul "Trofeul Calităţii". Sursa: Libertatea
1 /.
După aproape o oră de evaluare, comisia de medici care a evaluat starea de sănătate a lui Adrian Năstase a stabilit că decizia transferului aparţine celor de la IML şi de la Poliţia Română.
"Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală", a spus Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca.
Polițiștii au început încă de vineri demersurile pentru transferarea lui Adrian Năstase în regim de detenție. Ei au trimis o scrisoare conducerii Spitalului Floreasca, prin care cer urgent detalii despre starea de sănătate a acestuia, însă documentul nu a fost înregistrat, întrucât a ajuns vineri, la ora 17.00, după încheierea programului registraturii. O comisie formată din cadrele medicale care s-au ocupat de Adrian Năstase și un medic legist se va întruni în această dimineață, la ora 10.00, pentru a lua o decizie în acest caz.
Potrivit legii, decizia transferului în spitalul penitenciarului aparține exclusiv medicilor care l-au operat pe fostul premier. Astfel, dacă doctorii vor considera că dotările de la Spitalul Rahova și pregătirea medicilor sunt suficiente pentru ca starea de sănătate a lui Adrian Năstase să nu fie pusă în pericol, acesta ar putea fi transferat chiar astăzi. D