Ministerul de Finanţe nu va acorda garanţii de stat pentru creditele luate de Hidroelectrica prin intermediul niciuneia dintre instituţiile unde poate lua decizii, spun surse oficiale din Ministerul Finanţelor.
"Ministerul de Finanţe nu va da niciun fel de garanţie pentru Hidroelectrica prin niciuna din entităţile unde are influenţă. "
Această variantă mută întreaga presiune din "curtea" Hidroelectrica în sistemul bancar, unde mai mulţi jucători au expuneri totale de 500 milioane de euro pe compania de stat intrată recent în insolvenţă.
Iniţial pe piaţă s-au vehiculat mai multe variante pentru garantarea creditelor de la Hidroelectrica, una dintre acestea vizând implicarea băncii de stat Eximbank. O altă variantă vehiculată a fost aceea de a apela la o banca comercială pentru garantarea creditelor, astfel ca statul să nu intre "pe radarul" Comisiei Europene în condiţiile în care o garantare a creditelor ar însemna ajutor de stat.
Indiferent dacă statul va garanta sau nu în final pentru creditele Hidroelectrica, impactul asupra economiei ar urma să fie major, având în vedere că această mişcare va fi interpretată de pieţe ca un precedent periculos, spun analiştii. Presiunea va trece astfel în curtea băncilor, unde unii jucători ar putea avea probleme dacă vor fi nevoiţi să provizioneze creditele de la Hidroelectrica.
"Acordarea de garanţii din partea statului nu era oricum din start o soluţie pe masa de lucru pentru că o astfel de măsură se consideră ajutor de stat. Această variantă este o soluţie dificilă, dar nu imposibilă", crede analistul financiar Aurelian Dochia.
Mai mult, analistul subliniază că o astfel de măsură va lovi puternic o parte din băncile prezente local, dar şi că îi va obliga pe bancheri să privească cu alţi ochi creditarea companiilor controlate de stat.
"Rezultatul este că băncile cred că vor man