Deschiderea autostrăzii spre Marea Neagră a făcut obiectul promisiunilor mai tuturor miniştrilor Transporturilor, de cele mai multe ori încălcate.
Amânarea deschiderii A2 va avea loc în pofida faptului că pe şantier se lucrează intens în aceste zile, spune Marin Dima, director al Regionalei de Drumuri şi Poduri Constanţa.
Potrivit acestuia, cei 20 de kilometri de autostradă vor fi daţi circulaţiei rutiere pe un singur fir, în regim de drum naţional, de la jumătatea lunii iulie. Totuşi, directorul DRDP Constanţa se fereşte să avanseze data exactă de dare în folosinţă a tronsonului de autostradă. „Zona aceea este o zonă spectaculoasă, cred că este cea mai frumoasă zonă a autostrăzii datorită rambleelor (n.r. - lucrare executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar sau al susţinerii terasamentului unei şosele, deasupra nivelului terenului)", susţine Dima, care ne-a specificat că de pe acel tronson s-au evacuat 5 milioane de metri cubi de pământ.
Dincolo de ghinionul care, se pare, a urmărit tronsonul Medgidia-Cernavodă, aco-lo unde s-a ajuns şi la rezi-lierea contractului cu constructorul, acum lucrările avansează. „Noul constructor lucrează, totuşi, într-un ritm deosebit. Sunt implicate, aproximativ, 300 de utilaje, 150 de mijloace auto, într-un ritm furnicar care este evident în momentul în care intri pe şantier. Cred cu fermitate că actualul constructor îşi doreşte foarte mult să se încadreze în termene şi în vara asta să avem circulaţie Constanţa-Bucureşti pe autostradă", a spus şeful DRDP Constanţa. Marin Dima a specificat că tronsonul de autostradă Cernavodă-Medgidia va fi dat circulaţiei rutiere pe două benzi pe calea de rulare în a doua jumătate a lunii august. Totodată, acesta ne-a spus că autostrada A2 va fi gata în integralitatea ei în anul 2013.
Promisiuni nerespectate
Pe 30 martie, fostul ministru al Transpo