Definiţie: Instanţă judecătorească va hotărî, odată cu pronunţarea divorţului, căruia dintre părinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta părinţii şi autoritatea tutelară şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta, dacă au împlinit vârsta de zece ani, va hotări, pentru fiecare dintre copii, dacă va fi încredinţat tatălui sau mamei.

La soluţionarea cererilor accesorii divorţului, referitoare la încredinţarea copiilor minori, obligaţia de întreţinere şi folosirea locuinţei, instanţa va ţine seama şi de interesele minorilor. Părintele divorţat, căruia i s-a încredinţat copilul, exercită cu privire la acesta drepturile părinteşti.

Taţii pot obţine încredinţarea minorului dacă demonstrează în instanţă că este în interesul copilului, nu alte aspecte cum ar fi comportamentul mamei faţă de tată.

Noul Cod Civil nu introduce noţiunea de “custodie comună”, ci pe cea de “autoritate părintească comună". Aceasta înseamnă că ambii părinţi vor exercita în comun drepturile şi îndatoririle în ceea ce priveşte creşterea şi educarea copilului. Instanţa va hotărî contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile de întreţinere ale copilului

Pentru ca unui tată să-i fie încredinţat minorul, din probele administrate în dosar trebuie să rezulte, fără dubiu, că această soluţie este în interesul minorului. Prin probe se înţelege: anchetă socială, anchetă psihologică, martori şi alte probe din care se reiasă comportamentul inadecvat al mamei în raport cu minorul şi nu cu tatăl copilului. Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

Exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi

regula este aceea că, după divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi (în limbaj obişnuit – „custodie comună”).

excepţia: când există motive înt