Solista trupei Provincialii își va încerca norocul la ediţia din acest an a Festivalului de la Vitebsk, iar mentorul ei este compozitorul Liviu Știrbu.
„Nu a fost o alegere întâmplătoare, noi colaborăm de mai mulți ani. Aliona este o artistă bine organizată, foarte muncitoare și flexibilă. Are în spate o pregătire profesionistă, știe să fie în același timp delicată și îndrăzneață", ne-a povestit compozitorul, menționând, totodată, că nu-i place să-și laude ucenicii.
Pregătirile durează de vreo patru luni, iar în ultimele zile sunt în toi. „Peste o săptămână plecăm, așa că muncim non-stop ca să iasă totul perfect. E un eveniment de amploare şi eforturile sunt pe măsură. Reprezentanţii Moldovei iau mereu premii, sper să nu dezamăgim nici de această dată", mărturisește cântăreaţa.
În prima zi de festival, pe 13 iulie, Aliona va interpreta piesa „One more time" de Liviu Știrbu. Pe 14 și 15 iunie, artista va cânta o piesă în limba română și una din repertoriul slavon - „Omul nu are alin", pe versurile lui Ianoș Țurcanu și muzica lui Liviu Știrbu, și „Arlekino", melodia care a făcut-o celebră pe Alla Pugaciova.
„Ne-a luat ceva timp alegerea pieselor. Acestea trebuie să se potrivească, în primul rând, interpretului. În plus, orice melodie necesită o perioadă de însușire", a precizat compozitorul.
„Am ascultat și celelalte piese. Am concurenți de temut, în special participanții din Azerbaidjan, Rusia și Ucraina", completează Aliona. Pe lângă Slaveanskii Bazar, tânăra se pregătește pentru premiera musicalului „12 Scaune", care va avea loc la Teatrul Național în toamnă, dar și pentru „rolul" de mireasă, din august.
Starurile Eurovisionului, pe scena de la Vitebsk
Programul festivalului se anunță unul inedit. În deschidere, pe scena de la Vitebsk vor urca vedete din Rusia, precum Serghei Lazarev, Jana Friske, Lev Leșcenko, Irina Alegrova,