Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lista metodelor naturale de a trata ciupiturile de ţânţari

Publicat in Gandul, luni 25 iunie 2012 ·

Apariţia ţânţarilor ne dă mari bătăi de cap. Dincolo de faptul că aceste insecte ne pot pune viaţa în pericol, deoarece atunci când suntem ciupiţi de aceste insecte riscăm să facem un şoc anafilactic, mai ales dacă suntem alergici la ciupiturile lor, cei mai mulţi dintre noi suferă din cauza umflăturilor apărute după ce am fost înţepaţi, care provoacă senzaţia de mâncărime.

Potrivit specialiştilor, deşi pe piaţa farmaceutică există soluţii care ţin la distanţă aceste insecte, niciunul nu este eficient 100%, notează Huffinghton Post.

„Ţânţarii ‘injectează’ în organism o substanţă care provoacă la nivelul pielii o umflături şi senzaţia de mâncărime. Apariţia inflamaţiei la nivelul pielii este o reacţie absolut normală a corpului. În momentul în care suntem ciupiţi de un ţânţar corpul începe să elibereze histamine, o substanţă care semnalează o reacţie alergică”, a declarat dr. B. Neal Schultz, medic dermatolog.

Specialistul spune că, deşi primul instinct este să ne scărpinăm, este indicat să evităm să facem acest gest, deoarece ne facem mai mult rău. Potrivit medicului, atunci când ne scărpinăm la nivelul pielii producem anumite microfisuri, care cresc riscul apariţiei unei infecţii, mai ales dacă suntem murdari pe mâini. „Atunci când ne scărpinăm nu facem nimic altceva decât să ne înrăutăţim situaţia, deoarece senzaţia de mâncărime se va accentua”, a precizat dr. B. Neal Schultz.

Huffington Post a realizat o listă a metodelor naturale de a trata ciupiturile de ţânţar. Citiţi mai jos ce ar trebui să aveţi la îndemână atunci când sunteţi înţepaţi de aceste insecte.

● Pungile cu gheaţă sunt o metodă eficientă de a calma senzaţia de mâncărime. Gheaţa acţionează asupra zonei ciupite ca un anestezic, diminuând semnificativ senzaţia de disconfort.

● Uleiul din arbore de ceai are un efect antiiflamator. Acesta va reduce ni

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este bărbatul suspectat că i-a ucis pe cei doi angajaţi ai ambasadei Israelului în fața muzeului evreiesc din Washington / VIDEO cu momentul când e arestat

HotNews acum 43 minute
Oficialii poliției din Washington l-au identificat pe suspectul în atacul comis în noaptea de miercuri spre joi în apropierea Muzeului Evreiesc din Washington drept Elias Rodriguez, în vârstă de 30 de ani, transmite BBC. Victimele au fost ucise într

Grecia Cutremur de 6 grade în largul insulei Creta. Autoritățile elene, în alertă maximă

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunțat Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe (GFZ). Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs joi în largul coastei insulei Creta, în Grecia, a anunța

Accident „grav” la ceremonia de lansare a unei nave de război din Coreea de Nord / „Unele secţiuni ale fundului navei de război au fost zdrobite” / Kim Jong Un acuză un „act criminal cauzat de neglijenţă absolută”

G4Media acum 2 ore
Un „accident grav” a avut loc în timpul unei ceremonii de lansare la apă a unei nave de război nord-coreene, a anunţat joi agenţia oficială de presă a ţării, liderul Kim Jong Un făcând referire la un „act criminal”, transmite News.ro. Susține G4Medi

Șefa Parlamentului European, mesaj de SUSȚINERE pentru Nicușor Dan după o întâlnire informală la București: „Împreună pentru România”

Gandul acum 38 minute
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis un mesaj simbolic pe platforma X după întâlnirea cu președintele ales al României, Nicușor Dan. Oficialul european se află într-o vizită de două zile în țara noastră. „Împreună la Bucure

Percheziții în Ialomița cu 120 de polițiști și 75 de jandarmi: 21 de persoane vizate pentru deținere ilegală de arme și muniții

Mediafax acum 38 minute
Peste 120 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, alături de 75 de jandarmi, participă joi dimineața la o amplă acțiune de percheziții domiciliare coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Urziceni. În total, sunt

CCR dezbate astăzi contestația depusă de George Simion la alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României va analiza, joi, la ora 10:00, contestația depusă de liderul AUR George Simion privind anularea alegerilor câștigate de independentul Nicușor Dan, conform Agerpres. Ulterior, în eventualitatea respingerii cererii de

Israelul a anunţat că 100 de camioane cu ajutoare ONU au intrat miercuri în Gaza

News.ro acum 3 ore
Israelul a anunţat miercuri intrarea în Gaza a 100 de camioane cu ajutoare umanitare ale ONU, faţă de 93 în ziua precedentă şi aproximativ zece luni, după mai mult de două luni şi jumătate de blocadă totală a teritoriului palestinian devastat de răz

Bitcoin a atins miercuri un nou maxim istoric, depăşind recordul anterior din ianuarie

News.ro acum 4 ore
Bitcoin a urcat miercuri la un nou maxim istoric, depăşind recordul stabilit în luna ianuarie. Preţul criptomonedei fanion a crescut cu 2%, ajungând la 108.955,10 dolari, potrivit datelor furnizate de Coin Metrics. În cursul zilei, bitcoin a atins c

CCR decide astăzi dacă validează victoria lui Nicușor Dan în alegerile prezidențiale. George Simion a solicitat anularea scrutinului / Neregula observată pe sesizarea AUR / Care sunt pașii următori

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a anunțat că cererea liderului AUR, George Simion, în care acesta a solicitat anularea celui de-al doilea tur al alegerilor prezindențiale, urmează să fie dezbătură astăzi, 22 mai, de la ora 10:00. Iar de la o

Elon Musk: Tesla şi xAI vor continua să cumpere cipuri de la Nvidia şi AMD

News.ro acum o ora
Elon Musk a declarat marţi că Tesla şi compania sa de inteligenţă artificială xAI vor continua să achiziţioneze cipuri de la giganţii semiconductori Nvidia şi AMD, şi posibil şi de la alţi furnizori, transmite CNBC. Potrivit lui Musk, xAI – care deţ

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/17°
Iasi
acum

18°
joi

12°/26°
vin.

12°/25°
sâm.

12°/17°
dum.

9°/12°
Constanta
acum

21°
joi

13°/23°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/22°
dum.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/23°
vin.

12°/19°
sâm.

8°/16°
dum.

8°/10°
Timisoara
acum

16°
joi

13°/22°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/15°
dum.

5°/18°