Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magistraţii care l-au scăpat pe Dinel Staicu, judecaţi pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă

Publicat in Romania Libera, luni 25 iunie 2012 ·

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti care au anulat condamnarea la şapte ani de închisoare a lui Dinel Staicu vor fi judecaţi disciplinar pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă. În acelaşi timp, aceiaşi magistraţi din dosar sunt anchetaţi şi de procurorii DNA.

Problemele se acutizează pentru cele trei judecătoare Curţii de Apel Bucureşti care au dat decizia prin care a fost anulată condamnarea definitivă primită de controversatul şef al SIF Oltenia de la acel moment, Dinel Staicu (devenit între timp Nuţu), la şapte ani de închisoare cu executare pentru devalizarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR). Este vorba de judecătoarele Dumitriţa Piciarcă, Liliana Bădescu şi Veronica Cârstoiu.

Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii a promovat împotriva celor trei acţiune disciplinară pentru exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă în cazul hotărârii pronunţate în dosarul lui Dinel Staicu. Primul termen al judecatei disciplinare a fost fixat pentru miercuri, 27 iunie, la Secţia pentru judecători în materie disciplinară de la Consiliul Superior al Magistraturii. Exercitarea funcţiei cu rea credinţă/gravă neglijenţă este poate cea mai gravă abatere disciplinară care poate fi reţinută în sarcina unui magistrat, judecătorii riscând excluderea din magistratură.

Tot pe 27 iunie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ia în discuţie şi recursul declarat de lichidatorul Băncii Internaţionale a Religiilor, RVA Insolvency, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti dată în cadrul contestaţiei în anulare formulată de Dinel Staicu (Nuţu). Admiterea recursului lichidatorului ar putea face ca decizia de condamnare să rămână valabilă.

Trei hotărâri anulate dintr-un singur foc

Pe 22 februarie a.c. Curtea de Apel Bucureşti, prin cei trei judecători menţionaţi mai sus, admiteau una din cele trei conte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 4 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 11 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 8 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 2 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 8 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 11 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum 8 ore
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-3°
mie.

-3°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-8°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°