Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012. Vezi cat de grele au fost SUBIECTELE pentru proba scrisă la limba română

Publicat in Romania Libera, luni 25 iunie 2012 ·

Evaluarea naţională a început luni cu proba de limba şi literatura română, notele de la examen urmând să conteze la admiterea în liceu. Potrivit ministrului Liviu Pop, la evaluarea naţională au fost înscrişi 190.291 de candidaţi, potrivit Mediafax.

În toate cele 4.516 corpuri în care se desfăşoară evaluarea naţională sunt camere de supraveghere, iar dacă sunt şcoli unde nu există, directorul să-şi facă bagajul, a declarat, luni, ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

"Evaluarea naţională se desfăşoară în perioada 25-27 iunie, subiectele au fost distribuite către toate centrele. În patru centre au fost mici probleme, o mică întrerupere de conexiune la internet, dar s-au reparat imediat, astfel că, la ora 9.00, subiectele erau în toate centrele de examen. Urăm succes tuturor candidaţilor care susţin în aceste zile examenul naţional", a spus Liviu Pop.

Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE) a elaborat zece variante de subiecte, în conformitate cu programa pentru evaluarea naţională la clasa a VIII-a şi cu modelul evaluărilor internaţionale. Subiectele au un nivel mediu de dificultate şi permit rezolvarea în 120 de minute.

După finalizarea fiecărei probe scrise a evaluării naţionale, CNEE va publica pe site-ul oficial (http://subiecte2012.edu.ro) varianta de subiecte extrasă şi baremul de evaluare şi de notare pentru disciplina corespunzătoare.

Fiecare sală de examen este dotată cu camere de supraveghere video, conform ordinului de ministru care prevede obligaţia comisiilor judeţene de organizare a evaluării naţionale de a asigura camere de supraveghere video funcţionale în sălile de clasă din unităţile de învăţământ în care se desfăşoară probele.

EVALUAREA NAŢIONALĂ continuă marţi, 26 iunie, cu proba la limba şi literatura maternă, şi miercuri, 27 iunie, cu proba de matematică.

Afişarea primelor r

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 28 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 43 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 5 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 43 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum o ora
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 5 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°