Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nouă paşi pentru o vacanţă în „siguranţă“

Publicat in Adevarul, marți 26 iunie 2012 ·

În perioada 18 - 29 iunie 2012, la nivel naţional, se desfăşoară campania „Vacanţă în siguranţă“ care are drept scop creşterea gradului de informare al elevilor din clasele I – VII, în vederea reducerii riscului de victimizare şi de implicare a acestora în activităţi infracţionale.

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea recomandă ca, pe perioada vacanţei de vară, să fie respectate următoarele măsuri preventive menite să crească gradul de siguranţă al copiilor:

1. În situaţia în care copiii merg în excursii sau tabere la mare sau munte, să nu se îndepărteze de grupul de apartenenţă;

2. În situaţia în care se întâmplă ca un copil să se piardă de grup, acesta va trebui să se adreseze neapărat unei persoane adulte, de preferinţă reprezentant al poliţiei locale sau naţionale, pentru a fi dus la locul de cazare;

3. Să fie atenţi să nu adere la grupuri de copii care au tendinţa, din teribilism sau cu rea intenţie, să comită diferite fapte sancţionate social sau legal;

4. Să evite afişarea în public a bunurilor de valoare, riscând astfel să fie uşor deposedaţi de ele;

5. Să nu îşi lase nesupravegheate lucrurile, dacă doresc să părăsească locul joacă, chiar şi pe o perioadă scurtă de timp;

6. Să informeze permanent un adult cunoscut în situaţia în care doreşte să meargă într-o altă locaţie apropiată, pentru a putea fi uşor de găsit;

7. Să respecte cu stricteţe regulile de circulaţie pe drumurile publice;

8. Să fie deosebit de atent în situaţia în care iese la plimbare cu bicicleta sau rolele, să folosească numai spaţiile special amenajate în acest sens şi să evite joaca pe carosabil;

9. Să nu ofere detalii cu privire la modul de petrecere al vacanţei persoanelor puţin cunoscute şi, de asemenea, să evite postarea unor astfel de mesaje pe site-urile de socializare.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Analiză AI a dezbaterii de la Palatul Cotroceni. Cum s-au descurcat Crin Antonescu, Elena Lasconi și Nicușor Dan

Mediafax acum o ora
Analiza Candidatului: Crin Antonescu Introducere Generală și Poziționare: Crin Antonescu s-a prezentat în dezbatere ca un politician experimentat, încercând să proiecteze o imagine de stabilitate, cunoaștere a mecanismelor constituționale și a mizel

Spania declară stare de urgenţă în regiunile afectate de pana masivă de electricitate

HotNews acum 2 ore
Ministerul spaniol de Interne a declarat luni starea de urgenţă în ţară după ce o pană de curent electric a afectat cea mai mare parte a Peninsulei Iberice. Ministerul a adăugat că starea de urgenţă va fi aplicată în regiunile care vor solicita aces

Dan Petrescu, exploziv după Dinamo - CFR Cluj: „Suntem proștii proștilor. Nepermis la acest nivel”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
. Dan Petrescu, antrenorul ardelenilor, a analizat remiza echipei lui pe Arena Națională. Acesta a fost nemulțumit că elevii lui nu au menținut avantajul de 1-0.

VIDEO Lovitură de teatru la dezbaterea prezidențială de la Digi24: George Simion a plecat chiar înainte să înceapă emisiunea, după ce i-a dat un buchet de flori Elenei Lasconi. Ce a zis

HotNews acum 5 ore
Președintele AUR George Simion s-a retras din dezbaterea prezidențială organizată de către Digi24 la Palatul Cotroceni, invocând faptul că nu poate gira o asemenea dezbatere în condițiil în care alegerile prezidențiale de anul trecut au fost anulate

Intervenţie ISU la Colegiul Brukenthal din Sibiu, după ce 20 de elevi au prezentat mâncărimi la nivelul pielii

HotNews acum 4 ore
Două echipaje SMURD, o autospecială de stingere şi o autospecială CBRN au intervenit luni la Colegiul Naţional Brukenthal din municipiul Sibiu, în urma unui apel la 112 prin care s-a semnalat faptul că mai mulți elevi acuză mâncărimi la nivelul feţe

România, locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică / Elevii români au obținut patru medalii de aur şi două medalii de argint

G4Media acum 3 ore
Ministerul Educaţiei anunţă, luni seară, că România a obţinut locul 1 la Olimpiada Balcanică de Matematică, transmite News.ro. ”Locul I pe echipe pentru România, cu patru medalii de aur şi două medalii de argint, la Olimpiada Balcanică de Matematică

Laszlo Dioszegi a spus ce antrenor pune la Sepsi, după plecarea lui Dorinel Munteanu: „Trebuie să rezolvăm”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Laszlo Dioszegi, patronul lui Sepsi, a declarat că va numi un antrenor din cadrul clubului în locul lui

Ucraina prezintă o contraofertă la armistițiul de trei zile decretat de Putin. „Dacă vrea pace cu adevărat”

HotNews acum 5 ore
Ucraina a răspuns la armistițiul de trei zile declarat luni de președintele rus Vladimir Putin cu o contraofertă de încetare a focului imediată și pe termen lung, transmit DPA și Agerpres. „Dacă Rusia vrea pace cu adevărat, ea trebuie să oprească fo

VIDEO Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în lacrimi după ce moţiunea simplă împotriva sa a fost adoptată de Senat: „E o nedreptate”

HotNews acum 8 ore
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat luni, după ce moţiunea simplă împotriva sa, depusă de AUR, SOS și POT, a fost adoptată de Senat, că este vorba doar de „matematică parlamentară pură”. „Consider că munca pe care am depus-o este cu

Conclavul se întruneşte la 7 mai pentru a alege un nou papă, anunţă Vaticanul

News.ro acum 11 ore
Cei 135 de cardinali electori urmează să se întrunească începând de la 7 mai în Conclav, în Capela Sixtină, pentru a alege un nou Suveran Pontif, anunţă luni Vaticanul, la două zile după funeraliile Papei Francisc, relatează AFP. (Vom reveni)

Vremea

București
acum

mar.

4°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
Iasi
acum

mar.

5°/22°
mie.

11°/23°
joi

12°/22°
vin.

8°/20°
Constanta
acum

mar.

4°/15°
mie.

8°/14°
joi

10°/17°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
joi

11°/20°
vin.

9°/22°
Timisoara
acum

12°
mar.

9°/21°
mie.

10°/23°
joi

12°/23°
vin.

11°/23°