Schiţa viitorului uniunii monetare şi al Uniunii Europene, creionată de şefii celor mai importante instituţii europene, cere statelor membre predarea puterii de a conduce băncile şi cedarea în parte a controlului bugetelor naţionale pentru realizarea unei uniuni bancare şi unei integrări fiscale mai strânse. Planurile vor fi discutate de şefii de state şi de guverne din UE la cel de-al 19-lea summit de criză, pe 28-29 iunie, şi se vor lovi cu siguranţă de rezistenţa celor mai mari economii europene, Germania şi Franţa.
Documentul (care poate fi modificat până la summit) stabileşte detaliile celor patru "stâlpi" necesari pentru o uniune economică şi monetară puternică despre care liderii europeni cred că este nevoie pentru ca uniunea monetară să aibă un viitor sigur, scrie Thomson Reuters.
Planurile au fost schiţate de preşedintele CE Jose Manuel Barroso, preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy, preşedintele BCE Mario Draghi şi de Jean-Claude Juncker, şeful Eurogroup, grupul miniştrilor de finanţe din zona euro.
În condiţiile în care sistemul bancar dă dovadă de slăbiciuni majore în faţa crizei, liderii europeni au subliniat deja că primul domeniu în care trebuie să lucreze este integrarea bancară. Ei încearcă să rupă legăturile dintre băncile cu probleme şi guvernele îndatorate. O îngrijorare imediată este sistemul bancar spaniol, din cauza căruia ţara a ajuns în pragul bailout-ului. Oficialii UE cred că la o astfel de uniune se poate ajunge într-un singur an, însă Berlinul vrea mai întâi o integrare fiscală mai strânsă, ceea ce ar dura mai mult deoarece pentru aceasta va fi nevoie de modificarea Tratatului UE.
Băncile, în prim-plan
Documentul oferă cele mai multe detalii legate de propunerile despre bănci, insistând pe nevoia unui supraveghetor bancar unic, o schemă c