Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2012. Petiţie online pentru cel mai controversat subiect. De ce este subiectivă?

Publicat in Antena 3, marți 26 iunie 2012 ·

Pentru că nu există examen fără controverse, nici proba la limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională nu a trecut neobservată. Astfel, cerinţa a 3-a de la subiectul al II-lea a dat naştere la numeroase probleme.

Iată cum sună exerciţiul:

3. Notează litera corespunzătoare răspunsului corect:

Propoziţia subordonată din fraza “Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii” este:

a. atributivă;

b. predicativă;

c. subiectivă.

Exerciţiul a fost notat cu 6 puncte

Potrivit baremului de corectare, răspunsul corect ar fi varianta C.

Însă există voci, care spun că propoziţia subordonată ar putea fi şi predicativă. Elevii care au ales răspunsul B, au semnat şi o petiţie online. Astfel peste 15.000 de elevi şi profesori s-au unit şi au trimis către Ministerul Educaţiei următorul text:

"Catre Ministerul Educatiei,

Avand in vedere discutiile de pe forumuri si dezbaterile aprinse din presa, este evident ca subiectul II.A.3 a fost unul de dificultate mare care a dat nastere la interpretari si controverse, chiar in randul profesorilor, contrar prevederilor Ordinului Ministrului Educatiei nr. 5220/2011 care solicita elaborarea unor subiecte de dificultate medie pentru examenul de limba si literatura romana din cadrul Evaluarii Nationale 2012, solicitam revizuirea de urgenta a baremului aprobat, in sensul punctarii ca si corecte atat a variantei C."propozitie subiectiva", cat si a variantei B. "propozitie predicativa"

Aducem in sprijinul afirmatiilor noastre argumentele unor distinse profesoare de limba romana:

"Subiectul care le-a creat cele mai mari probleme elevilor a fost acela care le cerea sa identifice tipul propozitiei subordonate din fraza "Ceea ce ma jeneaza este dificultatea rasfoirii". Elevii aveau de ales intre atributiva, predicativa

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 11 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 46 minute
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 10 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 5 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 5 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

17°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°