Fenomenul traficului de fiinţe umane a crescut în ultimii ani, arată o cercetare coordonată de Centrul Parteneriat pentru Egalitate, în cadrul proiectului AnimaNova. Anual, în jur de 1.000 de cazuri de români traficaţi sunt raportate autorităţilor abilitate. Numărul real al românilor care cad pradă traficului de carne vie nu se cunoaşte în prezent. Italia este una dintre ţările preferate pentru exploatarea victimelor de către recrutorii români.
Andrada avea 17 ani când s-a îndrăgostit fulgerător de un băiat mai mic decât ea şi a fugit de acasă, ca să-şi înceapă o nouă viaţă alături de el. După numai câteva luni, era în Italia, bătută, ameninţată şi obligată să se prostitueze.
Andrada este una din cele 780 de persoane care au căzut pradă traficului de fiinţe umane în 2009, conform Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane (ANITP). 420 dintre ele erau femei, iar 360, bărbaţi.
Şi acestea sunt numai cazurile care au ajuns în atenţia ANITP. În 2010, numărul cazurilor a crescut simţitor: 1154 de persoane au fost obligate să se prostitueze, să cerşeacă, să fure sau să muncească. În primele şase luni ale lui 2011, 488 de persoane au căzut victime ale traficului de carne vie. Iar cifrele cresc, apreciază specialiştii.
România este furnizoare de carne vie pentru Spania, Germania, Franţa şi Norvegia. Italia este prima sau a doua ţară de destinaţie pentru românii care cad victime traficului de persoane, se arată în cercetarea "Speranţa la vânzare", coordonată de organizaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate şi efectuată în parteneriat de asociaţii româneşti şi italiene.
"Pur şi simplu mi-au umblat în minte"
Andrada a fost traficată în Italia timp de 14 luni, până în 2010. Acolo, a fost obligată să se prostitueze ca să strângă bani ... pentru căsătorie. Aşa o minţeau părinţii prietenului ei, care i-au intermediat activitatea în Ital