Senatorul PSD Ion Rotaru susţine demersurile Ministerului Muncii pentru identificarea de fonduri în scopul revenirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului la nivelul de 85% din salariu, aşa cum era la începutul anului 2010. Rotaru a declarat că acest pas ar fi logic, în contextul măsurilor deja luate pentru reîntregirea salariilor tăiate cu 25%.
"La momentul respectiv, când salariile au fost reduse cu 25%, s-a operat şi tăierea cuantumului indemnizatiei de maternitate, cu numai 15%, e adevărat. S-a ajuns atunci şi la plafonarea acestor indemnizaţii la 3.400 lei. Suma amintită pare decentă pentru o familie de nivel mediu, însă trebuie precizat că, potrivit datelor oficiale, doar puţin peste 3.000 de mame din România primesc indemnizaţia maximă, în timp ce restul trebuie să se descurce cu sume de sub 1.700 de lei pe lună. Acum, odată cu eforturile de reîntregire a salariilor, este corect să se discute şi despre reîntregirea indemnizaţiilor amintite. Cred că este evident că, dacă s-ar putea, Guvernul Ponta ar opera această majorare de mâine, însă, ca de obicei, problema este aceea de încadrare în limitele bugetare existente, iar despre starea bugetului în urma guvernărilor Boc şi Ungureanu nu mai discutăm... După cum am tot spus în anii trecuţi, în contextul crizei economice prelungite, măsurile de austeritate erau absolut necesare, însă pentru fiecare dintre acestea ar fi trebuit puse în balanţă economiile făcute la buget, cu impactul economic, social, dar şi demografic pe care îl generau", consideră senatorul PSD Rotaru. În opinia lui, scurtarea concediului maternal şi reducerea indemnizaţiei erau clar nişte măsuri cu impact negativ major asupra societăţii, fiindcă dincolo de efectele asupra familiilor respective, afectează negativ natalitatea la nivel naţional. Astfel, el este convins că "Nu doar că guvernul Boc a tăiat din veniturile familiilor, a