Noul primar al municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu, a depus marţi jurământul, în faţa Consiliului Local şi a aproape 200 de susţinători. Primul mesaj ca primar a fost un apel la consens în administraţia locală
Ales cu aproape 50.000 de voturi la scrutinul din 10 iunie, Iulian Bădescu a depus, marţi, jurământul în funcţia de primar al Ploieştiului, după ce luni şi-a depus demisia de la Senat. La moment au asistat, pe lângă consilierii locali şi şefii din Primărie, aproape 200 de ploieşteni, majoritatea susţinători de-ai candidatului USL. De altfel, numărul mare de participanţi a făcut ca şedinţa să fie mutată, în ultimul moment, de la sala de 200 de locuri din palatul Administrativ la Sala Europa, care găzduieşte în jur de 350 de persoane. Primul mesaj al noului primar al Ploieştiului a fost un apel la decenţă şi consens în administraţia locală.
„Astăzi, la masă, am auzit o vorbă spusă de domnul preşedinte Mircea Cosma, care, cred eu, este relevantă şi astăzi ţine loc de orice discurs. vreau să vă rog pe dumneavoastră, ploieştenii, pe dumneavoastră, consilierii locali, pe dumneavoastră, presa, pe dumneavoastră, oficialităţile prezente, pe toţi cei care trăiesc în acest oraş, ca împreună să apărăm pacea din oraşul nostru“, a declarat Iulian Bădescu. PE ACEEAŞI TEMĂ: Ei sunt noii consilieri locali din Ploieşti. Vezi lista completă Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!