Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Adrian Năstase şi-a petrecut prima noapte în închisoare. Expertiza medico-legală NU se mai face

Publicat in Antena 3, marți 26 iunie 2012 · · ·

Adrian Năstase a fost cazat în secţia de terapie intensivă a Penitenciarului Spital Bucureşti Rahova, într-o cameră cu două paturi şi grup sanitar propriu, în care se mai află un alt deţinut, au precizat, marţi seară, reprezentanţii penitenciarului.

La primirea în locul de detenţie, fostului premier i-au fost verificate identitatea şi documentele de încarcerare, după care i s-a efectuat un consult medical.

Sinteza evenimentelor de miercuri 27 iunie 2012

UPDATE 11:06 Poliţia a renunţat la solicitarea privind expertiza medico-legală a lui Adrian Năstase, întrucât mandatul de executare a pedepsei a fost pus în aplicare, fostul premier fiind dus în unitatea de detenţie, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX surse din rândul anchetatorilor. În cazul în care instanţa va dori o expertiză medico-legală în cazul lui Năstase, trebuie să formuleze o solicitare către Institutul Naţional de Medicină Legală, au precizat sursele citate.

UPDATE 08:29 Năstase a fost informat cu privire la regulamentul de ordine interioară şi au fost întocmite documentele operative cu ocazia primirii în penitenciar, după care fostul premier a fost repartizat la salon, conform recomandării medicului de gardă.

"De asemenea, la internarea în Penitenciarul Spital Bucureşti Rahova sunt avute în vedere recomandările medicilor specialişti care au examinat anterior condamnatul. Dreptul la asistenţă medicală al persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate este garantat. Asistenţa medicală în penitenciare se asigură în mod gratuit, ori de câte ori este necesar sau la cerere, cu personal calificat, potrivit legii. Examenul medical se realizează în condiţii de confidenţialitate", mai precizează sursele citate.

UPDATE 05:28 Adrian Năstase şi-a petrecut prima noapte în închisoare. Fostul premier a fost externat aseară, după

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri Locale 2024. Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: „Suntem pe baricade”

HotNews acum 59 minute
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, candidat din partea Alianţei Dreapta Unită pentru un nou mandat, a declarat, luni seară, că reprezentanţii formaţiunii politice sunt „pe baricade" şi verifică dacă rezultatul la numărătoarea voturilor este cel pe

Aeronava în care se afla vicepreşedintele statului Malawi a dispărut

Mediafax acum 3 ore
O aeronavă în care se afla vicepreşedintele Saulos Chilima din Malawi a dispărut. La bord se aflau şi alte nouă persoane, se arată într-un comunicat al biroului preşedintelui. Avionul a dispărut luni în apropierea capitalei statului african.

ALEGERI 2024 - Dacian Cioloş: Scorul naţional este un eşec / Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea / Eu îmi voi lua un timp de reflecţie asumându-mi neîndeplinirea unui obiectiv ambiţios

News.ro acum o ora
Preşedintele REPER, Dacian Cioloş, afirmă, luni seară, că scorul naţional obinut de partid este ”un eşec”. ”Este un mesaj şi un duş rece pe care îl primesc cu toată responsabilitatea”, a transmis politicianul care anunţă că va reflecta în perioad au

Niciun român în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, din Covasna. Primarul UDMR propune un consiliu consultativ

HotNews acum o ora
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) a obţinut toate cele 21 de locuri în Consiliul Local Sfântu Gheorghe, niciuna dintre celelalte şase formaţiuni politice participante la alegerile de duminică neîntrunind numărul necesar de voturi pe

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews acum o ora
Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în

Rareş Bogdan: Domnul Stănescu încearcă să îl împringă pe scări pe domnul Ciolacu / Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă / Vom sta de vorbă cu PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată prin viu grai, nu prin presă

News.ro acum 3 ore
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să îl împringă pe scări pe li

Cod roșu de furtuni în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 5 ore
< p> Meteorologii au emis luni după-amiaza o avertizare Cod roșu de furtuni valabilă în mai multe localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Sunt vizate localitățile Caransebeș, Oțelu Roșu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuțar, C

Incident la graniţa NATO. Un avion militar rus a încălcat spaţiul aerian al Finlandei

Mediafax acum o ora
Incidentul a avut loc estul Golfului Finlandei şi a durat aproximativ două minute, a precizat ministerul. Avionul militar rus a pătruns mai mult de doi kilometri în spaţiul aerian finlandez, potrivit Reuters. "Luăm în serios suspiciunea de încălcare

Cine va prelua șefia interimară a USR după demisia lui Cătălin Drulă

HotNews acum 3 ore
Octavian Berceanu, membru PSD și fost comisar al Gărzii Naţionale de Mediu, scrie luni într-o postare pe Facebook că, după demisia lui Cătălin Drulă de la șefia partidului, Dan Barna va fi preşedintele interimar al USR. Dan BarnaFoto: INQUAM Photos

Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR – 14,95%. Procentele obţinute de celelalte partide

Mediafax acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a centralizat şi comunicat primele rezultatele oficiale pentru alegerile europarlamentare 2024. Alianţa PSD-PNL şi partidul AUR sunt pe primele două locuri, pe locul trei poziţionându-se Alianţa Dreapta Unită. Nicu Şte

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

20°/31°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/32°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
joi

15°/24°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

17°/29°
mar.

15°/26°
mie.

14°/23°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

20°
lun.

20°/30°
mar.

17°/25°
mie.

14°/22°
joi

12°/25°