Prima semifinală de la Euro 2012 propune un duel inegal între Cristiano Ronaldo şi 11 mingicari spanioli. Totuşi, în ultimul meci dintre cele două echipe, Portugalia a distrus Spania, scor 4-0!
Geniul lui Cristiano Ronaldo poate fi de-ajuns pentru ca Portugalia să joace a doua finală de European în ultimele trei ediţii sau starul lusitan va fi sugrumat de armada spaniolă? Aceasta e întrebarea la care vom afla răspunsul în urma semifinalei sută la sută iberice dintre Spania şi Portugalia.
Fără Cristiano Ronaldo, Portugalia nu există. Nimeni la acest turneu final n-a avut mai multe şuturi pe spaţiul porţii adverse decât vedeta lui Real Madrid. Din 29 de încercări de a marca în patru partide, CR7 a dat trei goluri şi a lovit bara în alte patru rânduri, ducându-şi practic de unul singur coechipierii la un pas de finală. Capacitatea lui Ronaldo de a lua meciurile pe cont propriu va fi supusă însă astăzi testului suprem, întâlnirea cu campioana europeană şi mondială. Comparativ cu Portugalia, Spania nu stă într-o singură piesă.
Spania - cu pasele, Portugalia - cu contrele
Dacă Ronaldo e lider la statisticile individuale, „Furia roşie" n-are rival ca echipă, atunci când e luat în calcul efortul colectiv. Până acum, la Euro 2012, grupul format din Iniesta, Xavi, Ramos, Torres, Silva şi ceilalţi a avut 44 de şuturi pe poartă, adică o medie de 11 pe fiecare meci. De asemenea, armele principale ale Spaniei sunt posesia prelungită a mingii (aproximativ 60%) şi reţeaua de pase uneori plictisitoare, în timp ce Portugalia stă doar în contrele tăioase, cu Ronaldo vârf de lance. „Îi vom acorda o atenţie specială, dar nu cu marcaj individual", a recunoscut selecţionerul Spaniei.
Ultimul meci: 4-0 pentru lusitani!
Vicente del Bosque ştie reţeta anti-Ronaldo, pe care a experimentat-o cu succes în optimea de finală de la Cupa