În Monitorul de joia trecută, cu ore bune înaintea primului fluier al sferturilor de finală, aţi putut citi cum vedeam eu desfăşurarea acestora. Toate cele patru pronosticuri mi-au ieşit fără fisură, astfel încât mă întreb şi acum de ce naiba una spun şi alta joc la pariuri. Ei, nu-i chiar aşa. Astea au fost în regulă, numai că pe lângă ele am mai strecurat fel de fel de bazaconii din Singapore, Ferroe ori Canada (locuri unde fotbalul ori nu s-a inventat încă, ori s-a introdus numai în ciuda pariorilor şi spre prosperitatea caselor de pariuri), astfel încât pe ansamblu am ieşit din nou în minus. Pronosticul de care sunt cel mai mândru e cel în care apreciam că Italia – Anglia va fi şi cu prelungiri, şi cu penaltiuri, diferenţa urmând să o facă Buffon. Zis şi făcut. Nenorocirea era însă să se producă, italienii fiind primii care au ratat.
A fost un meci bizar în desfăşurarea lui, cu o Anglia ai cărei jucători păreau să se fi văzut la faţă pentru prima dată în viaţă pe culoarul spre gazon. Anglia n-a jucat prost numai acum, ci întregul turneu, dar la primele două meciuri s-a mers pe ideea că după ce-i va expira suspendarea lui Rooney, jocul va arăta altfel. Chiar dacă Rooney a calificat-o (cu un gol pe care orice biped l-ar fi putut înscrie), nici el n-a rupt gura târgului atunci. Iar acum, a fost ca ceilalţi, adică zero barat. Alături de el, salvatorul secund, Andy Carrol, a reuşit exact tot atât. În concluzie, s-a făcut dreptate: s-a calificat Italia, care a abordat meciul conform „tacticii” propuse de Balotelli: „I’m gonna have a lot of fun!” („Am de gând să mă distrez din plin!”). Şi s-a distrat, dementul naibii, că avea de ce. Şi cu cine. Inclusiv la penaltiul pe care l-a bătut „cu frână”, adică s-a oprit niţeluş pe traiectorie, exact cum e interzis de regulament. Pe care însă îl ignoră de la o vreme şi arbitrii, şi jucătorii.
Vin semifinalel
