Ziua Internaţională a Navigatorului, sărbătorită pe 25 iunie, nu este motiv de bucurie pentru marinarii români. Salarii mici, prost trataţi, înşelaţi, toate acestea nu mai amintesc deloc de ceea ce erau înainte de 1989 marinarii români. Pe timpul flotei comuniste, erau cei mai invidiaţi oameni din oraşele de la malul mării. Aveau acces la lucruri pe care românul de rând nu le vedea o viaţă întreagă. Aveau dolari şi celebrul „cartuş" de Kent. Aveau cărţi de muncă şi salarii fixe plătite în ţară. Nu apucau să stea prea mult acasă, pentru că navele flotei de stat trebuiau să fie tot timpul în mişcare, roţile economiei trebuiau să fie tot timpul în mişcare. Acum fac coadă la uşile agenţiilor de crewing în speranţa că prind un voiaj bun. Adică să-şi primească banii la timp şi să nu fie păcăliţi de armatori. Unii dintre ei acceptă, constrânşi financiar, să lucreze pe hârburi plutitoare pentru câteva sute de dolari pe lună.

Statul, principalul vinovat

Principala vină pentru situaţia actuală în care se află marinăria românească o are statul. România este raiul agenţiilor-fantomă de crewing. Fime de apartament, unde un individ face dosare marinarilor, le ia banii şi apoi dispare. Echipajele ajung să fie trimise în zone periculoase pe bani puţini, fără asigurare. Potrivit ITF (Federaţia Internaţională a Transportatorilor) România şi Sindicatului Liber al Navigatorilor, din totalul agenţiilor de crewing care funcţionează în ţara noastră 75% sunt autorizate, iar 25% funcţionează ilegal. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât un număr extrem de mic din agenţiile care au primit avize de funcţionare de la Ministerul Transporturilor lucrează cu contracte standard ITF. Doar 10% din totalul agenţiilor care funcţionează în România respectă clauzele ITF, ceea ce înseamnă că un navigator are nouă şanse din zece să plece pe mare în condiţii de risc.

Scădere de circa