N-ar trebui să mai consumăm spațiu tipografic, timp și efort pentru a argumenta că, după datele puse la dispoziție de presă, premierul Ponta și-a plagiat teza de doctorat. Punct. Totuși încercările care se fac pentru a ascunde, relativiza și edulcora această situație merită discutate pe scurt.
Mai întâi, avem argumentul „guvernamental“, dar reluat și de prieteni ai guvernării: teoria conspirației. Se încearcă dărâmarea guvernului, strigă ei, guvernul „nu poate lucra în liniște“ din pricina feluritelor scandaluri. „Cineva dorește cu ardoare destabilizarea Guvernului României“, scrie Vlad Nistor într-un editorial din Evenimentul Zilei. Poate că da, dar vorba aceea, destabilizarea nu e „în chestie“. „În chestie“ e plagiatul presupus al premierului. A plagiat, au nu? Dacă da, cel mai bun mod de evitare a zisei destabilizări ar fi fost să nu fi existat fapta, căci atunci denunțul, oricât de ticălos, nu s-ar fi putut rosti sau s-ar fi disipat îndată.
Apoi vine argumentul „specialistului“: se zice că trebuie o comisie de specialiști în drept (în cazul lui Mang era vorba despre specialiști în informatică) pentru a se pronunța. Nu, nu trebuie, cel puțin în cazul acestui tip de plagiat primitiv, unde pagini întregi sunt pur și simplu copiate cu modificări minimale. E suficient un ins alfabetizat care să observe coincidența unor texte și lipsa semnelor citării sau a altor procedee editoriale, care indică diferența dintre textul altcuiva și textul propriu. Că există plagiate mai subtile, unde se fură ideile, nu cuvintele, e știut și acolo e nevoie de specialiști. Dar datele disponibile arată că d-l Ponta nu a ajuns la acest stadiu. (Altminteri, nu e rău că Universitatea București a deschis o anchetă; dar să nu confundăm lucrurile.)
Voi trece repede peste argumentul ridicol cum că normele de citare actuale nu existau în 2003. Existau,
