Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Ion Antonescu poartă responsabilitatea pentru exterminarea evreilor din teritoriile aflate sub administraţie românească!”

Publicat in Adevarul, marți 26 iunie 2012 · ·

EXCLUSIV. „Adevărul" vă oferă un interviu-eveniment cu reputatul profesor Carol Iancu, specialist în istoria evreilor din România. Spune profesorul, la 71 de ani de la Progromul de la Iaşi: „România nu este antisemită, dar din păcate sunt destui români antisemiţi".

Luna iunie este una aparte pentru comunitatea evreilor din România. Este luna în care se comemorează Pogromul de la Iaşi (27-29 iunie 1941), dar nu doar despre antiiudaismul din anii celui de-al Doilea Război Mondial e vorba în rândurile care urmează.

„Adevărul" l-a rugat pe Carol Iancu, unul dintre cei mai reputaţi istorici ai evreilor, autor printre alte volume şi al celebrului "Miturile fondatoare ale antisemitismului...", să ne explice cum a fost posibil şi cum mai este încă posibil (fanaticul musulman Mohammed Merah a comis în această primăvară, la Toulouse, un masacru ale cărui victime au fost copii evrei; neo-nazismul cucereşte procente tot mai însemnate în alegerile din ţări aparent civilizate). Carol Iancu s-a născut imediat după război, a emigrat la 17 ani în Israel, a lucrat într-un kibuţ şi a învăţat tot acolo ebraica. A plecat apoi în Franţa, unde şi-a construit o carieră academică impresionantă, la Montpellier. Citiţi acest interviu, căci este posibil să aflaţi mai multe despre adevăratele crize care au stăpânit şi încă stăpânesc lumea!

Înspre „Ţara Făgăduinţei" cu douăzeci de kilograme de nimicuri

„Adevărul": Cine sunteţi, domnule Carol Iancu?

Carol Iancu: Sunt născut tocmai la Hârlău, un mic orăşel din nordul Moldovei, unde cum spunea Sadoveanu, „nu s-a întîmplat nimic". Totuşi lucruri excepţionale au avut loc şi în acest orăşel din nordul Moldovei. Atmosferei Hârlăului îi datorez faptul că am ajuns istoric şi, mai ales, istoric al comunităţilor evreieşti. Două lucruri m-au marcat în copilărie: ruinele palatului lui Ştefan cel Mare de lângă biserica Sfântul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 19 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Cod roșu de caniculă în mai multe județe din țară. Cum va fi vremea în București | HARTA

Adevarul acum 2 ore
Meteorologii au emis un cod roșu de caniculă pentru mai multe județe din țară, unde temperaturile vor ajunge la 40-41 de grade, iar nopțile vor fi tropicale.

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 10 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Horoscop pentru marți, 22 iulie 2025. Se anunță o zi interesantă la capitolul financiar pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Dialogurile cu cei apropiati și iti vor aduce vesti interesante. Influențele astrale te indeamnă sa faci curatenie in randul apropiatilor si chiar al rudelor. Este bine sa te debarasezi de unele persoane pentru a face loc altora noi si benefi

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

29°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°