Declarația dată de Andrei Năstase, în fața avocaților, în care relatează faptele la care a fost martor miercuri seara, este absolut stupefiantă. Sursa: EVZ
Fiul cel mare al fostului premier povestește că, la un timp după ce polițiștii veniseră să-i ridice tatăl, s-a auzit o bubuitură puternică. Andrei Năstase a alergat și a fost martorul ocular al unei scene halucinante.
Adrian Năstase era întins pe jos. Avea la gât o rană care sângera puternic. Mâinile îi erau încătușate, iar polițistul care îl însoțise în bibliotecă răcnea la el: „Să-ți fie rușine! Să-ți fie rușine!”
Fiul fostului prim-ministru susține că lui Adrian Năstase nu i s-a scordat nici un fel de ajutor medical, până când nu a sosit Ambulanța.
Amintim că, într-o emisiune anterioară, avocatul Ion Cazacu a descris și el o scenă aiuritoare: cum că, după ce Năstase a tras primul glonț și s-a rănit grav, polițistul s-a luptat cu el minute în șir, pentru a-l împierdica să tragă a doua oară.
De altfel, Cazacu s-a aflat și la această emisiune și nu a simțit nevoia să vină facă comentarii legate de declarația lui Andrei Năstase.
Mai jos, puteți citi declarațiile soției lui Adrian Năstase.
"Subsemnata Daniela Năstase, soția lui Adrian Năstase, arăt următoarele:
În seara zilei de 20.06.2012, la domiciliul comun din strada Zambaccian București, în timpul procedurii de arestare a soțului meu pentru executarea pedepsei, după ce acesta s-a împușcat, polițiștii au discutat despre ducerea lui la spitalul penitenciar Jilava, dar starea sănătății sale nu a permis acest lucru, astfel încât a fost transportat la Spitalul de Urgență Floreasca. În dimineața zilei de 21.06.2012, înainte de a intra în operație, soțul meu mi-a comunicat că, după ce s-a împușcat, polițiștii prezenți în cameră i-au pus cătușe la mâini, l-au lăsat întins pe jos fără nicio manevră de prim ajutor, situ