Faţă de acum 10 ani, lumea politică românească s-a schimbat de mai multe ori, dar nu s-a preschimbat aproape deloc.
Pe 10 iulie se împlinesc 10 ani de la lansarea publică a Uniunii pentru Reconstrucţia României (URR) în Evenimentul lui Cornel Nistorescu. Era la apogeul regimului Năstase. Evenimentul Zilei era altul, la fel și Nistorescu. Adrian Năstase, de asemenea. Era cel mai puternic om din România și avea o grijă obsesivă ca lucrul ăsta să-l simtă fiecare jurnalist, fiecare funcționar public și fiecare om politic sau de afaceri. Cabinetul unu și doi controlau și exploatau aparatul administrativ ultraobedient pentru drenarea resurselor dinspre activele sau contractele statului înspre buzunarele private. Cu foarte rare excepții, ziarele şi televiziunile erau plătite, şantajate sau obligate să nu vadă, să nu spună și să nu scrie nimic din ce nu era pe placul ori întru preamărirea soților Năstase.
Tot în 2002, Victor Ponta compila de zor la teza de doctorat care avea să-l compromită peste ani, moral și intelectual, în toate țările civilizate ale lumii, cu excepția, bineînţeles, a României. În același an, Mugur Ciuvică, fostul șef de cabinet al președintelui Constantinescu, era ridicat de pe stradă de procuratura regimului Năstase și dus în arestul poliţiei, în cea mai fidelă tradiție stalinistă, tocmai din cauza unui material împotriva prim-ministrului de atunci.
Cei câțiva care am început URR am făcut-o și din dorința de a crea o comunitate de oameni politici decenți și responsabili. Adică onești și performanți. N-am reușit. Noi am rămas decenți și responsabili, dar n-am putut ajunge oameni politici. Însă dorința de a face parte din astfel de comunități, fie și apolitice, a rămas vie și importantă.
Când regimul Iliescu-Năstase a început restaurarea după mandatul lui Emil Constantinescu, societatea românească
