★★★★ Justina Irimia, Ultimul tango la Buenos Aires, Bucureşti, Ed. Humanitas 2012

Ce ştim despre Argentina? Că este o ţară a tangoului, dans lasciv, care uşor te poate face să cazi în păcat. Că l-a dat lumii pe un mare fotbalist, Maradona. Şi... cam atât. O tânără româncă studioasă, care a fost la faţa locului, la Buenos Aires, şi anume Justina Irimia, a scris o carte despre modul de viaţă din această ţară (pentru noi exotică), oferindu-ne o imagine mult mai cuprinzătoare a ei. Cartea conţine rezultatul a doi ani de observare atentă şi afectuoasă, ca şi de discuţii cu sociologi, psihologi, istorici, jurnalişti, profesori şi filosofi argentinieni. Analiza a ceea ce Justina Irimia numeşte "etosul local" sclipeşte de inteligenţă.

În spaţiul pe care îl am la dispoziţie, am să mă opresc asupra unui singur aspect: umorul argentinian (asemănător într-o oarecare măsură cu cel românesc).

"Despre un lucru foarte greu de făcut se spune (la Buenos Aires) că a-l face e mai greu decât să-i pui pantaloni caracatiţei. Despre un loc unde e foarte frig se spune că se află acolo unde soarele răsare îmbrăcat. Un lucru inutil este mai inutil decât claxonul la avion. Când cineva este foarte agitat se spune că este transpirat ca un martor mincinos."

Dar cea mai amuzantă zicală argentiniană citată de a Justina Irimia este folosită în legătură cu un om urât: "E atât de urât, încât, când s-a născut, barza a venit de două ori, o dată ca să-l aducă şi a doua oară ca să-şi ceară scuze."

Justina Irimia ne oferă şi mostre de umor involuntar din discursurile unor oameni politici, de unde rezultă că şi în Argentina există câte un Marian Vanghelie. Un politician s-a lăudat de pildă, odată, că are în biblioteca proprie toată opera lui Socrate. Iar altul a declarat că s-a săturat să stea cu sabia Penelopei deasupra capului.

Noroc că la Buenos Aires a trăit şi Borges, f