Construcţia turnului "World Trade Center 4", de 72 de etaje şi cu o înălţime de 293 de metri, a început în 2008.
Aproximativ 1.000 de muncitori care au participat la construirea turnului au asistat la ceremonia de instalare a grinzii, de care a fost fixat un steag al Statelor Unite.
"Construcţia turnului World Trade Center 4 reprezintă o nouă etapă majoră în efortul de creare a unui nou şi dinamic World Trade Center", a declarat promotorul complexului, Larry Silverstein.
Zgârie-norul cel mai înalt din complexul în care se aflau Turnurile Gemene, care s-au prăbuşit pe 11 septembrie 2001, a fost numit "Freedom Tower" (Turnul Libertăţii). Acesta urmează să fie finalizat la sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014 şi urmează să atingă, cu tot cu antenă, 541 de metri, adică 1.776 de picioare, cifră care simbolizează anul independenţei Statelor Unite. Turnul va fi, atunci, cel mai înalt de pe teritoriul Statelor Unite.
Construcţia turnului "World Trade Center 4", de 72 de etaje şi cu o înălţime de 293 de metri, a început în 2008.
Aproximativ 1.000 de muncitori care au participat la construirea turnului au asistat la ceremonia de instalare a grinzii, de care a fost fixat un steag al Statelor Unite.
"Construcţia turnului World Trade Center 4 reprezintă o nouă etapă majoră în efortul de creare a unui nou şi dinamic World Trade Center", a declarat promotorul complexului, Larry Silverstein.
Zgârie-norul cel mai înalt din complexul în care se aflau Turnurile Gemene, care s-au prăbuşit pe 11 septembrie 2001, a fost numit "Freedom Tower" (Turnul Libertăţii). Acesta urmează să fie finalizat la sfârşitul lui 2013 sau începutul lui 2014 şi urmează să atingă, cu tot cu antenă, 541 de metri, adică 1.776 de picioare, cifră care simbolizează anul independenţei Statelor Unite. Turnul va fi, atunci, cel mai înalt de pe teritoriul Statelo