Năstase se lasă aşteptat la Penitenciarul Rahova. Medicii de la Spitalul Floreasca au decis, ieri, ca transferul fostului premier de la spital la închisoare să fie stabilit de legişti. Aşa că, deocamdată, Adrian Năstase este un om liber.
Adrian Năstase a răsuflat uşurat, ieri, când medicii la Spitalul Floreasca, unde e internat de miercuri seară, au anunţat că decizia transferului trebuie luată de legişti, şi nu de ei şi că fostul prim-ministru rămâne deocamdată în spital.
"Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală", a declarat purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Opriţa.
Prin urmare, PSD-istul poate sta liniştit până când legiştii îi vor decide soarta. Iar, procedura de evaluare a pacientului poate dura de la o zi până la şase luni. Mai întâi, se va înfiinţa o comisie medicală din care vor face parte trei specialişti: unul din medicii de la Floreasca, care s-a ocupat de cazul lui Năstase, un medic desemnat din partea Administraţiei Penitenciarelor şi unul din partea Institutului Naţional de Medicină Legală, care va conduce, de altfel, comisia.
Aceştia vor hotărî dacă afecţiunile de care suferă Năstase pot fi tratate în spitalul din cadrul Penitenciarului Rahova. Procedura poate să dureze doar o zi, dacă se iau în considerare doar datele medicale deja existente. În cazul în care se cer analize de sânge mai elaborate, aceasta poate dura de la două săptămâni la şase luni, până ce vor fi disponibile rezultatele.
Avocaţii cer anularea pedepsei de 2 ani de puşcărie
Avocaţii lui Năstase au cerut, ieri, anularea pedepsei de doi ani de închisoare, potrivit rtv.net. Aceştia susţin că faptele pentru care a fost condamnat Năstase s-au prescris şi că, prin ur