Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sezonul transferurilor politice continuă. VEZI cine a mai migrat din PDL

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 26 iunie 2012 ·

Grupul parlamentar al PDL din Senat a mai pierdut, astăzi, doi membri. Senatorul Gheorghe David a anunţat în plenul Senatului, că îşi încetează activitatea în grupul democrat-liberalilor şi că va activa în cel al social-democraților. Un alt coleg de-al său, Ovidiu Marian, a anunțat că el pleacă din PDL, dar în direcția PNL. Și la Camera Deputaților, democrat-liberalii au pierdut un parlamentar, tot astăzi.

Înainte să treacă la PSD, Gheorghe David pare să fi examinat toate ofertele. Acesta a fost surpins de presă, în urmă cu o săptămână, la sediul PNL, în timp ce avea loc şedinţa conducerii liberalilor, acesta spunându-le ziariştilor că a venit să salute pe cineva.

"Nu sunt în negocieri cu nimeni, am oferte... Am trecut pe la sediul PNL, dar nu am nicio treabă, nu am fost la şedinţe", declara atunci Gheorghe David.

Tot atunci, senatorul mai spunea că, "deocamdată", rămâne în PDL.

Tot ieri, deputatul PDL Blaga Iosif Beniamin a anunţat în plenul Camerei Deputaţilor că părăseşte grupul democrat-liberalilor şi se alătură grupului PSD. "Vreau să vă anunţ că părăsesc PDL şi mă alătur grupului PSD, un grup care m-a sprijinit de-a lungul anilor şi ca primar şi ca parlamentar", a spus acesta.

Și senatorul Ovidiu Marian a anunţat, în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului, că nu va mai activa în grupul parlamentar al PDL, ci se va alătura liberalilor. Ovidiu Marian este preşedintele Comisiei de buget de la Senat şi este senator de Arad.

CITIȚI ȘI: Crin Antonescu: După Plăcintă, PNL mai așteaptă alți 4-5 pedeliștiSenatorul Sorina Plăcintă a demisionat din PDL și va trece la PNL

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum o ora
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Un tânăr a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce s-au răsturnat cu mașina, în Bistriţa-Năsăud. Şoferul era băut

Adevarul acum o ora
Un tânăr de 18 ani a murit, iar alţi doi, de 19 şi 20 de ani, au fost răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat luni dimineaţă, în comuna Leşu, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul, de 19 ani, avea 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ecuadorul îl extrădează în SUA pe Fito, cel mai periculos traficant de droguri al țării

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârșitul lunii iunie după un an și jumătate de fugă. Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 2 ore
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Șase răniți, printre care și doi minori, în urma unui accident grav pe autostrada A1, în vestul țării (foto & video)

Press Alert acum o ora
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni dimineața, în urma unui accident rutier produs între trei mașini și un TIR, pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în zona localității Simeria, județul Hunedoara. Potrivit Centrului Infotrafic din In

Horoscop pentru săptămâna 21 - 27 iulie 2025. Săptămâna debutează cu aspecte parteneriale pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ești căutat de persoanele din anturajul apropiat în prima parte a săptămânii. Sunt posibile discuții și întâlniri cu lume diversă. Schimbul de informații este benefic pentru toată lumea, insă evită să povestești prea multe despre tine și plan

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 10 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 13 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

25°
lun.

19°/40°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°