„Clasicul reproș cu privire la guvernarea arogantă și nereprezentativă, în slujba unor interese specifice sau a unor minorități mobilizate, constituie fundamentul unei provocări a populismului în Europa.“

Populismul reprezintă atât o amenințare, cât și un remediu pentru democrație, după cum se afirmă într-un nou volum de eseuri, editat de Cas Mudde și Cristobal Kaltwasser1. În Europa, promovarea unor abordări politice ce încearcă să capteze votanți peste capul birocrațiilor și al partidelor convenționale este mai dificilă decât în cele mai multe părți ale lumii. Datorită consolidării UE, cei 27 de membri ai săi se regăsesc în cel mai reglementat colț al planetei. Comisia Europeană are dreptul exclusiv de a iniția acte normative valabile pentru 500 de milioane de cetățeni. Ea dispune totodată, chiar și în vremuri de austeritate, de o cantitate tot mai mare de resurse. Dar Comisia și celelalte instituții ale UE s-au plasat în afara oricărui control democratic veritabil. Cele mai multe probleme pe care le consideră priorități – crearea unor imense agenții de reglementare pentru a promova egalitatea, multiculturalismul sau o climă alternativă, sustenabilă pentru planetă și care să țină sub control ravagiile omenirii – nu sunt văzute de cetățeni ca fiind prioritare.

Astfel, clasicul reproș cu privire la guvernarea arogantă și nereprezentativă, în slujba unor interese specifice sau a unor minorități mobilizate, constituie fundamentul unei provocări a populismului în Europa. Există poate cel puțin trei contexte în care populismul s-a putut consolida în Europa în ultimii ani.

În primul rând, absența unei alternative clare la partidele existente, a căror rivalitate camuflează acordul real în privința direcțiilor politice majore, și care evită să vină în întâmpinarea revendicării populare a unor abordări politice noi. Franța pare să se încadreze în aces