Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După gratii

Publicat in Vocea Brailei, marți 26 iunie 2012 ·

* cei doi tineri artişti implicaţi în bătaia din septembrie 2009, în urma căreia un al treilea tânăr a ajuns în comă la spital, au fost ridicaţi de poliţişti în week-end şi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi * acesta a fost verdictul Înaltei Curţi, care a admis recursul procurorilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi i-a trimis în spatele gratiilor pe Cristian Urse şi Cosmin Cosma * pe numele tinerilor s-a emis câte un mandat de executare a pedepsei de 3 ani şi 6 luni, respectiv, 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de tentativă la omor

Verdict dureros pentru cei doi tineri brăileni implicaţi în altercaţia din 2009, când un al treilea a ajuns în comă la spital. După ce au obţinut o reducere la jumătate a pedepsei aplicate, din partea judecătorilor Curţii de Apel Galaţi, Cristian Urse şi Cosmin Cosma au primit o veste şoc de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde s-a judecat recursul: vor sta la puşcărie în următorii ani. Asta după ce, în ianuarie, magistraţii gălăţeni le-au readus speranţa în suflete, pentru că pedepsele aplicate, mult mai blânde decât în prima instanţă, erau cu suspendare sub supraveghere. Acum, însă, Înalta Curte a dat sentinţa finală, care a căzut ca un trăsnet. Judecătorii au admis recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi au respins recursurile înaintate de tinerii judecaţi pentru tentativă la omor, menţinând pedepsele aplicate în urma apelului. Cristian Urse (24 de ani) are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare, iar Cosmin Cosma (27 de ani) de 4 ani de închisoare. "În acest week-end, condamnaţii au fost depistaţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale - Biroul Urmăriri, care au acţionat, pe raza municipiului, pentru depistarea persoanelor urmărite în temei legal. Pe numele acestora, Tribunalul Brăila a emis, pe 22 iunie, câte un mandat de execu

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 42 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 24 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 28 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc pentru întârzierea unui acord de încetare a focului

News.ro acum o ora
Gruparea militantă palestiniană Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc miercuri pentru nereuşita de a încheia un acord de încetare a focului, în ciuda progreselor raportate de ambele părţi în ultimele zile, relatează Reuters. Hamas a precizat că Isr

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°