Revoltaţi de confuzia pe care a produs-o subiectul de gramatică de la Evaluarea Naţională, părinţii au luat cu asalt, marţi dimineaţă, sediul Ministerului Educaţiei.
Marţi, pe la ora 8.30, un grup de 25-30 de părinţi au mers la sediul Ministerului Educaţiei, unde au depus o solicitare de revizuire a baremului de corectare pentru proba de limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale. Scrisoarea, adresată Comisiei de organizare a examenului, este redactată „în numele unui grup de părinţi şi profesori de limba română de la mai multe şcoli din Municipiul Bucureşti".
Demersul a pornit de la un subiect de 6 puncte pe care absolvenţii claselor a VIII-a l-au avut de rezolvat la Evaluarea Naţională. Elevilor li se cerea să identifice tipul propoziţiei subordonate din fraza „Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii". Potrivit baremului, răspunsul corect este punctul C, adică subiectivă. Unii profesori au argumentat că răspunsul corect ar fi, de fapt, punctul B, respectiv predicativă, alţii că, din contră, baremul e bun.
Subiectul i-a încurcat chiar şi pe copiii de 10. Este cazul unei eleve din Botoşani, şefă de promoţie, care a ales varianta B - subordonată predicativă.
Tânăra a obţinut media generală 10 după cei patru ani de gimnaziu şi spune că cele 60 de sutimi acordate acestui exerciţiu i-ar putea compromite şansele de admitere la liceul preferat.
Între timp, solicitarea părinţilor către Comisia de organizare a examenului a ajuns şi pe internet, sub forma unei petiţii care a fost semnată de peste 25.000 de persoane.
„O subiectivă atipică"
Părinţii spun că „ subiectul de gramatică dezavantajează copiii" pentru că „nu oferă alternative de nivel mediu şi slab" şi că „se referă la o situaţie de subiectivă atipică, care nu se lucrează în mod obişnuit la clasă".
Grupul de frondă a atacat inclusiv subiectele