Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cetăţeni români, exploataţi de o companie care oferă servicii de curăţenie în Danemarca

Publicat in Adevarul, marți 26 iunie 2012 ·

O companie daneză de prestigiu care oferă servicii profesionale de curăţenie a folosit cetăţeni români pe care îi obliga să muncească un program prelungit fără a le plăti salariile şi fără a le asigura condiţii de trai, relatează The Copenhagen Post în ediţia electronică.

Potrivit revistei Fagladet 3F, patru români au fost angajaţi de compania daneză Forenede Service, pentru a asigura curăţenia în două instituţii şi o şcoală din regiunea Rudersdal, timp de şase săptămâni în care nu au primit niciun ban. "Ni se spunea că ne vom primi banii şi că nu ar trebui să spunem numănui despre asta. Dar nu am primit nimic şi am ajuns în stradă cu copiii şi cu bagajele", a declarat Daniela Burcea, în vârstă de 37 de ani.

Michael Krogh, administrator al firmei Forenede Service, a recunoscut în faţa reporterilor revistei că cei patru nu au fost plătiţi, dar a negat că aceştia ar fi muncit 12 ore pe zi, fără a preciza însă programul acestora. Abia în urma vizitei reporterilor, compania a efectuat plata românilor cu sume cuprinse între 3.900 şi 12.000 de coroane (între 525 şi 1.615 euro), argumentând că nu i-a putut plătit până la momentul respectiv întrucât nu aveau toate actele în regulă.

Dar acesta nu este singurul caz de exploatare pentru această companie. În iunie 2011, poliţia din Helsingor a găsit şase români înfometaţi care locuiau într-un subsol şi care afirmau că erau ţinuţi aici împotriva voinţei lor de către firma JD Rengorin, administrată de acelaşi Jimmy Nika, vechi subcontractor al Forenede Service şi care organizase deplasarea românilor spre Danemarca cu autocarul, la 23 mai 2011.

"(Nika) ne-a oferit cafea şi ne-a spus: «Dacă încercaţi să faceţi ceva sau vă duceţi la poliţie, nu vă veţi întoarce vii. Vă rup picioarele»", a declarat Natalia Stoica pentru Fagbladet 3F, despre prima lor întâlnire cu acesta. Familia Stoica asigura curăţenia în şcoli

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 55 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 14 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 21 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 18 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°