News Corp, corporaţia media condusă de Rupert Murdoch, s-ar putea rupe în două companii, separându-şi afacerile de presă de cele de divertisment.
Mişcarea vizează separarea diviziei de filme şi TV a companiei, ce include 20th Century Fox şi Fox News de cea de publishing, reprezentată de ziare şi cărţi, potrivit „Wall Street Journal“.
Printre titlurile pe care le publică News Corp se află „Wall Street Journal“, „The Sun“, dar şi editura Harper Collins.
Se spune că preşedintele Rupert Murdoch ar fi fost, până acum, împotriva segmentării în două companii, dar că s-a răzgândit recent. O decizie finală nu a fost încă luată.
Posibila restructurare vine pe fondul scandalului interceptărilor telefonice din Marea Britanie, care a condus la închiderea „News of the World“ şi la abandonarea licitaţiei pentru o mare parte a companiei de telecomunicaţii BSkyB.
În cazul unei astfel de fragmentări, divizia de publishing ar fi mult mai mică decât cea de diverisment, ce încasează venituri fabuloase.