Angela Merkel trage învățămintele greșite din zbuciumata istorie germană
Pentru a înțelege felul în care văd o bună parte din germani desfrâul economic, este de ajuns să vizitezi colecția filatelică din Muzeul de Istorie al Berlinului. Este expus aici un timbru poștal din perioada Weimar care valora, în 1920, cinci pfeningi. Peste un an, prețul i se dublase, iar în 1922 a ajuns la zece mărci. În ianuarie 1923, costa 30 de mărci, în mai - 1.000 de mărci, iar în octombrie - 800.000 de mărci. Deja la finalul lui 1923, ca să trimiți o scrisoare trebuia să plătești zece milioane de mărci. Alături de această „dovadă a unei epoci nebune“ se află câteva bancnote devalorizate pe care naziștii au imprimat, în batjocură, caricaturi ale speculatorilor evrei. La finalul lui 1923, în momentul de vârf al acestei perioade hiperinflaționiste, a avut loc Puciul de la berărie, tentativa eșuată a lui Hitler de lovitură de stat.
Morala este cât se poate de clară: nesăbuința a dus la haos economic, extremism politic și, în final, la colapsul Europei. Așa că, pentru germanii de azi, democrația și prosperitatea trebuie să fie întemeiate pe baze financiare solide. De aceea insistă cancelarul Angela Merkel, exponentă a aceleiași viziuni, pe dictarea unei culturi a stabilității fiscale în zona euro.
Este posibil, însă, ca doamna Merkel să fi tras învățămintele greșite din manualele de istorie. Nu hiperinflația din anii ’20 l-a adus pe Hitler la putere, ci depresiunea economică și șomajul covârșitor din deceniul următor. Asemenea nefericitului Heinrich Brüning, cancelar în timpul Republicii de la Weimar, doamna Merkel este acuzată că grăbește producerea unui dezastru de amploare prin impunerea de măsuri dure de austeritate. Față de americani, în al căror mental colectiv imaginea cumplită a anilor ’30 s-a întipărit definitiv, nemții nu au fost atât de traumatizați de această epo
