Autorităţile slătinene au demarat măsurile de modernizare a Centrului Vechi. Utilaje ale uneia dintre cele trei firme ce compun consorţiul care va efectua lucrarea a făcut primii paşi în zona cu pricina, mai exact – pe strada Lipscani. Alături de strada Mihai Eminescu, Lipscani este singura arteră din acest perimetru vechi al Slatinei care a intrat în atenţia municipalităţii pentru o refacere totală.
Potrivit proiectului investiţiei în cauză, strada Lipscani ar urma să fie pavată cu piatră cubică şi va destinată exclusiv traficului pietonal, în vreme ce strada Mihai Eminescu va fi în continuare deschisă autoturismelor din necesitatea aprovizionării agenţilor economici din zonă. Pe lângă reabilitarea infrastructurii din zonă, respectiv introducerea reţelei de canalizare şi de apă, se va avea în vedere şi modernizarea iluminatului public prin amplasarea de stâlpi de epocă în acelaşi ton cu cei pe care sunt montate camerele video.
Viceprimarul Minel Prina a declarat că speră ca lucrările la strada Lipscani să fie terminate până la finele anului curent.
„Investiţia face parte din grupul celor 13 proiecte depuse pe Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a Slatinei cu finanţare din fonduri europene. Se va introduce reţea de canalizare şi apă, iar, la final, se va pava cu piatră cubică, întregul perimetru urmând a fi destinat exclusiv traficului pietonal. În afară de infrastructură se va avea în vedere şi dotarea cu mobilier urban, bănci şi stâlpi de iluminat în ton cu epoca aferentă zonei. Clădirile din zonă sunt problema noastră, dar sperăm să găsim o soluţie împreună cu proprietarii. Noi - primăria, ne-am propus ca să reabilităm cam 50 de clădiri vechi din această arie, de aceea am şi început cu trei imobile ale noastre, respectiv sediul Poliţiei Locale, al Primăriei şi al fostei cancelarii a Şcolii generale nr. 1, loc unde a funcţionat prima şcoală di