Se strânge laţul în jurul regimului Assad din Siria. NATO condamnă în termeni duri doborârea avionului militar turcesc. De asemenea, Turcia trece la ameninţări.
NATO consideră acţiunea Siriei complet “inacceptabilă” şi este alături de Turcia în spirit de solidaritate, a declarat marţi, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. El a făcut acest anunţ la finalul unei reuniuni a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, reuniune solicitată de Turcia, după ce un avion turcesc de vânătoare a fost doborât vineri de Siria deasupra Mediteranei, transmite Agerpres.
“Considerăm că acest act este inacceptabil şi îl condamnăm în termenii cei mai fermi. Acesta este încă un exemplu al ignorării de către autorităţile siriene a normelor internaţionale, păcii şi securităţii, precum şi a vieţii umane. Gândurile noastre în această perioadă dificilă sunt la cei din echipajul turcesc dispărut, la familiile lor şi la cei dragi lor. Vom continua să urmărim atent situaţia, cu mare preocupare, şi vom fi atenţi la evoluţiile de la graniţa de sud-est a NATO. Securitatea Alianţei este indivizibilă. Suntem alături de Turcia în spiritul unei solidarităţi solide”, a spus Rasmussen.
Oficialul NATO a precizat că discuţiile de marţi dintre cei 28 de ambasadori ai statelor aliate nu s-au purtat asupra Articolului 5 al Tratatului Nord-Atlantic, cel care prevede că un atac contra unui stat membru NATO va fi considerat un atac împotriva tuturor ţărilor aliate.
La rândul său, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat marţi că ţara sa va riposta faţă de orice încălcare a frontierei sale de către Siria. “Regulile de angajament ale forţelor armate turce s-au schimbat de acum. Orice element militar care va presupune un risc şi un pericol pentru securitatea frontierei turce şi va proveni din Siria, va fi considerat ţintă