Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Thinking Into Results. Reinvent Yourself for Success!

Publicat in Romania Libera, marți 26 iunie 2012 · ·

Majoritatea oamenilor nu se îndreaptă către ceea ce-şi doresc cu adevarat. Majoritatea oamenilor se îndreaptă către ceea ce CRED ca pot obţine.

Modul în care gândim este locul de unde pornesc toate.

Gândim adesea că am fi putut performa mai bine decât am făcut-o deja. Uneori ştim şi cum să o facem. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor nu o fac. Întrebarea este "DE CE?"

"A şti" nu este suficient! "A face" reprezintă diferenţa!

Acum 45 de ani, Bob Proctor şi-a început propria transformare din omul comun în omul de succes. De atunci, îndrumă oameni şi companii din întreaga lume să înteleagă că schimbarea vine din interior, îi învaţă să-şi planifice şi să-şi îndeplinească cele mai îndrăzneţe obiective. El ajută organizaţii mari sau mici să profite de cea mai preţioasă resursă de care dispun, si anume oamenii.

"Companiile şi-au lăsat neatinse, în mod repetat de-a lungul anilor, cele mai puternice resurse de care puteau dispune. Aceste resurse sunt inteligenţa, iniţiativa şi puterea de a produce rezultate, putere care stă în fiecare fiinţă umană". - James Lincoln

Munceşte mai puţin. Obţine rezultate mai bune! Asta este miza.

Acest program de o zi, se focusează pe "cum să devii cu adevărat eficient ca să-ţi atingi obiectivele" şi "cum să îţi foloseşti la maximum resursele interioare". Rezultatele noastre spun întotdeauna adevărul despre modul nostru de a gândi. Schimbând gandirea, schimbi rezultatele.

TU eşti singura persoană care deţine controlul asupra modului în care gândeşti, simţi şi acţionezi ,deci TU deţii controlul rezultatelor pe care le poţi obţine.

Nimeni nu ştie cu adevărat care este limita unei persoane. Oricine are capacitatea de a se schimba şi de a deveni mai productiv şi mai creativ în viaţa profesională şi personală. Trebuie doar să înveţi să-ţi foloseşti puterea minţii. @N_

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 33 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 3 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizare 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă

Mediafax acum o ora
Concursul de Titularizare constă în susținerea a două probe: o inspecție specială la clasă sau a unei probe practice și, ulterior, a unei probe scrise. În sesiunea din acest an, peste 39.700 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. La ac

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

29°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

20°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

28°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°