Statul american Florida se afla in stare de urgenta, din cauza furtunii tropicale Debby, care provoaca tornade si inundatii in sud-estul SUA.
Furtuna tropicala Debby a lovit parti ale statului Florida, inregistrandu-se ploi importante si vant puternic, luni, in timp ce marti sunt asteptate inundatii si tornade, informeaza agentia Reuters. Furtuna afecteaza coasta nordica a Golfului Mexic.
"Ploile torentiale si inundatiile vor continua in urmatoarele cateva zile, pe portiuni din Florida Panhandle si din nordul Floridei", a transmis Centrul National pentru Uragane, din Miami.
In interiorul furtunii, vanturile au viteze uriase, de pana la 390 de kilometri pe ora. In plus, marti sunt posibile tornade pe cuprinsul Peninsulei Florida.
Guvernatorul statului Florida, Rick Scott, a declarat stare de urgenta, luni, iar o avertizare de furtuna tropicala este in vigoare pentru mare parte din coasta Golfului Mexic. Scott a precizat ca, "din cauza impactului mare al furtunii tropicale Debby, aproape fiecare tinut din Florida ar putea fi afectat".
Unele comunitati au deja de-a face cu inundatiile, pagubele provocate de vantul puternic si intreruperile de curent electric.
Zeci de mii de oameni au ramas fara curent electric, in Florida, in timp ce autostrazi si poduri importante au fost inchise, in zona Tampa Bay. O femeie a murit si un copil a fost grav ranit, in centrul Floridei, potrivit oficialilor serviciilor de urgenta.
Debby este prima furtuna a anului 2012 care poarta un nume si care ajunge in Golful Mexic. Meteorologii avertizeaza ca nu vor exista schimbari majore in evolutia furtunii in urmatoarele zile.
Statul american Florida se afla in stare de urgenta, din cauza furtunii tropicale Debby, care provoaca tornade si inundatii in sud-estul SUA.
Furtuna tropicala