Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aur peste Ocean » Echipa de sabie a României a ocupat locul întîi la etapa de Cupă Mondială de la Chicago

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 26 iunie 2012 ·

Dumitrescu, Zalomir, Dolniceanu şi Siriţeanu au învins Chile, China, Franţa şi Belarusul.

Sabrerii au cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de la Legnano. S-au întors lunea trecută în România. N-au mai despachetat pentru că miercuri au plecat la Chicago, peste Ocean, pentru o etapă de Cupă Mondială. Ultima înainte de Jocurile Olimpice de la Londra pentru sabreri.

Vineri, a început competiţia cu grupele individuale, iar sîmbătă, la "Navy Pier" din Chicago, s-a tras tabloul de 64. Cel mai sus a reuşit să ajungă Florin Zalomir, care a ocupat locul al 22-lea.

Duminică a fost însă altă poveste. Rareş Dumitrescu, Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu şi Alexandru Siriţeanu au pus în funcţie spiritul de echipă şi săbiile cu care cuceriseră argintul la Legnano. Au trecut în primul tur de Chile cu 45-17. În sferturi de finală au învins China cu 45-25. În semifinale s-au măsurat cu sabrerii din Franţa. O întîlnire strînsă, cu răsturnări de situaţie, cu tuşe spectaculoase şi cu multă ambiţie. Cei patru români au cîştigat la limită, 45-44.

În întîlnirea care a făcut diferenţa dintre aur şi argint sabrerii lui Mihai Covaliu i-au înfruntat pe cei din Belarus. O echipă care le-a pricinuit multe necazuri în trecut românilor, dar pe care au învins-o categoric la Campionatele Europene în sferturi de finală şi de care au trecut şi mai categoric la Chicago, 45-26. O medalie care i-a făcut mîndri şi zîmbitori pe podium.

Românii au cîştigat ultima competiţie dinainte de Olimpiadă. Totodată sînt şi primele medalii de aur din acest an într-o competiţie la care au participat toate echipele ce vor veni şi la Londra, mai puţin Rusia, care şi-a odihnit campionii europeni, trimiţînd alţi sabreri în SUA. Tărîmul american le prieşte sabrerilor români, ei impunîndu-se în 2011 la New York. Aerul de Londra poate fi la fel de benefic.

Locurile ocupate de ec

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele Unite aplică taxe vamale de 104% contra Chinei /Casa Albă îndeamnă Beijingul să inițieze NEGOCIERI

Gandul acum 4 ore
Statele Unite vor aplica tarife comerciale de 104% împotriva Chinei, a anunțat, marți seară, Administrația Donald Trump, cerând Beijingului să inițieze negocieri pentru obținerea unui acord reciproc avantajos. ”Tocmai am vorbit cu președintele despr

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 10 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

UPDATE - Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte/ Reacţia lui Nicuşor Dan

News.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 11 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Un șofer din București a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, în urma unui conflict legat de acordarea de prioritate

Gandul acum 2 ore
Un șofer în vârstă de 57 de ani a lovit cu mașina un adolescent de 17 ani, după un conflict legat de acordarea de prioritate, a informat Poliția Capitalei. Acest incident a avut loc marți, pe Calea Vitan din Sectorul 3. Tânărul a fost transportat la

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 6 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Nicuşor Dan susţine dezbaterea electorală la Palatul Cotroceni. „Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat”

Adevarul acum 4 ore
Nicuşor Dan, candidatul independent la alegerile prezidenţiale, consideră că propunerea preşedintelui interimar Ilie Bolojan de a organiza o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este o idee excelentă.

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 12 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Doi soldați chinezi care luptau în armata rusă au fost capturați de ucraineni. Volodimir Zelenski cere explicații Beijingului

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că doi cetățeni chinezi au fost capturaţi în timp ce luptau de partea armatei ruse în regiunea Donețk (est) și a cerut explicații regimului de la Beijing, care susține că este parte neutră în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Cornel Nistorescu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este Cornel Nistorescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

mie.

2°/15°
joi

1°/13°
vin.

-1°/10°
sâm.

4°/12°
Iasi
acum

mie.

-0°/7°
joi

0°/7°
vin.

-1°/8°
sâm.

-0°/9°
Constanta
acum

mie.

0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/6°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/8°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/5°
sâm.

2°/7°
Timisoara
acum

mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

0°/11°
sâm.

5°/13°