Totul a început pe 14 mai, când mama ministrului, în vârstă de 68 de ani, îşi făcea cumpărărturile într-un magazin Monoprix din Arondismentul IV. Ea nu le-a observat pe cele două românce, în vârstă de 20 şi, respectiv, 25 de ani, care s-au uitat peste umărul ei în momentul când a introdus codul pin, la casă. La puţin timp după aceea, Gabi-Ionel Petcu, în vârstă de 24 de ani, a introdus discret mâna în poşeta acesteia şi i-a sustras cardul de credit.
Aceştia au furat de la mama şefului poliţiei franceze fără să ştie, comentează cotidianul francez. Retragerile de bani şi cumpărăturile frauduloase au început imediat. În total, de pe card au fost retraşi fraudulos aproximativ 3.000 de euro. Însă cei patru au utilizat cardul pentru a plăti utilizarea unor biciclete la un punct Velib', ceea ce i-a dat de gol. Alertată de către bancă, doamna Valls, chiar înainte de numirea fiului său în funcţie, intervine şi blochează cardul.
Patru zile mai târziu, paznicul dintr-un magazin pentru haine din cartierul l'Opéra, devine intrigat de acţiunile suspecte ale aceloraşi patru români, care se interesau un pic prea evident de o clientă olandeză, în momentul în care aceasta introducea codul pin. Filate, cele două cupluri au fost arestate în momentul în care tinerele introduceau cardul, tocmai furat, într-un bancomat.
În paralel, în primul caz, anchetatorii au verificat listele cu apelurile telefonice de pe mobil efectuate din magazinul Monoprix şi punctele Velib', identificînd patru numere. Pe 19 mai, unul dintre numere apare ca prezent la Palatul de Justiţie, ei conchizând că proprietarul telefonului a fost plasat în arest în alt caz. Între fotografiile persoanelor reţinute în acea zi, ei îi recunosc fără dificultate pe cei patru români, filmaţi de camerele de supraveghere de la Monoprix.
Tinerii au fost găsiţi vinovaţi pentru furtul şi utilizarea cardulu