Un copil din Marea Britanie, nascut cu sase defecte ale inimii, a supravietuit, in ciuda pronosticului negativ al medicilor.
Anomalia a fost descoperita in timpul sarcinii unei britanice in varsta de 32 de ani, Michelle Lewis. In saptamana 21 de sarcina, medicii au sfatuit-o sa avorteze, deoarece fatul avea sase defecte distincte ale inimii, neexistand sanse de supravietuire, aflam din Daily Mail.
Parintii au refuzat categoric avortul, iar medicii au acceptat in final sa urmareasca sarcina, chiar si in aceste conditii. Micutul Riley a sosit pe lume in prima zi a Craciunului 2010, dupa o nastere foarte dificila. In timpul celor 15 ore de travaliu, acesta a fost la un pas de a-si pierde viata in repetate randuri.
In final, s-a nascut prin cezariana, iar cand avea opt ore a suferit prima operatie de inima, in urma careia sangele sau a putut fi pompat prin artere. La cinci zile a suferit o noua interventie, iar la patru luni viata i-a fost pusa serios in pericol, in urma unei anestezii pentru efectuarea unui RMN. Ritmul sau cardiac nu a suportat o astfel de procedura, iar urmatoarele cinci luni de spitalizare au insemnat o lupta zilnica pentru viata.
Copilul a supravietuit insa si a participat in plina forma chiar la nunta parintilor sai. Medicii privesc cazul drept un miracol. Chiar daca pe langa cele trei operatii efectuate pana acum mai sunt necesare si altele, pe masura ce copilul va creste, medicii sunt increzatori in acest moment si spun ca Riley va putea duce o viata normala.
Un copil din Marea Britanie, nascut cu sase defecte ale inimii, a supravietuit, in ciuda pronosticului negativ al medicilor.
Anomalia a fost descoperita in timpul sarcinii unei britanice in varsta de 32 de ani, Michelle Lewis. In saptamana 21 de sarcina, medicii au sfatuit-o sa avorteze, deoarece fatul avea sase def