„Alegătorii PP-DD sunt femei de vârstă medie, fără şcoală, casnice, pentru care Dan Diaconescu este singurul bărbat ce îşi respectă promisiunile – vine la întâlnire în fiecare seară la televizor.“

Atunci când am acceptat să scriu despre populism, campania electorală se afla în plină desfăşurare, iar rezultatele votului puteau fi anticipate, nu însă şi scorul obţinut de partide. La aflarea rezultatelor, am fost pe punctul de a renunţa să mă exprim pe această temă. Alegerile locale au sancţionat populismul venit din partea PDL, nu însă şi pe cel al USL, iar un partid cu adevărat populist, fără echivalent în istoria noastră recentă, PP-DD, a obţinut un procent la care ar râvni multe partide parlamentare şi extraparlamentare.

Orice tentativă de populism din partea PDL a fost imediat sancţionată şi repudiată. Promisiunea lui Silviu Prigoană că va oferi transport urban gratuit a fost amplu discutată şi catalogată drept o mare fraudă imagologică de cei care se deplasează zilnic cu troleibuzul sau metroul. Fiind vorba de un moment situat foarte aproape de schimbarea de putere generată de moţiunea de cenzură, USL nu a putut promite prea mult fără acoperire, din necunoaşterea situaţiilor concrete, iar PDL nu a mai putut promite, din lipsa sprijinului guvernării. Astfel, tentaţiile populiste s-au echilibrat reciproc. Nici nu aveau, de altfel, cum să se manifeste, în situaţia în care PP-DD nu a negat, ba chiar a afirmat cu mândrie natura sa populistă.

PP-DD este un partid cu totul special, nu numai în România, ci şi în Europa. De obicei, partidele populiste au avut iniţial o orientare ideologică la care au renunţat treptat, datorită polarizării unui câmp politic din care au fost treptat excluse. Rare sunt cazurile în care un partid politic se naşte de la bun început populist şi ocupă o parte destul de semnificativă a câmpului politic. Să ne amintim cum a