Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a încercat PP-DD să obțină majoritatea în CL Alba Iulia? Au blocat cu mașinile ieșirea liberalilor de la Vila Elisabeta

Publicat in Alba24, marți 26 iunie 2012 ·

Reprezentanții Partidului lui Dan Diaconescu din Alba au pierdut într-o zi tot ceea ce au obținut la alegerile locale, dar lupta lor pentru Putere nu s-a rezumat la discuții și negocieri, ci și la gesturi și acțiuni concrete, duse chiar la extrem. Văzând că negocierile cu PNL pentru obținerea majorității nu vor duce nicăieri și presați de ședința de Consiliu Local care avea loc peste mai puțin de o oră, PP-DD-iștii au blocat, la propriu, drumurile liberalilor de la Vila Elisabeta, unde se aflau, încercând să împiedice organizarea ședinței în care a fost oficial anunțat eșecul PP-DD.

Evenimentul cu pricina a avut loc la Vila Elisabeta, în cursul dimineții de luni, unde liberalii se aflau la discuții. Reprezentanții PP-DD, în frunte cu președintele Cornel Comșa și Dorin Șerdean s-au deplasat acolo pentru a-și negocia pe ultima sută de metri majoritatea în CL. Văzând că vorbăreala nu duce nicăieri, aceștia au recurs la gesturi concrete și au blocat cu mașinile ieșirea din curtea restaurantului.

Grăbiți să ajungă la ședință, liberalii au observat că nu au cum să iasă cu mașinile din curte și le-au cerut acestora să elibereze drumul. Răspunsul tipic Diaconescian a fost: “Nu plecăm până nu obținem majoritatea”. Asta au și făcut.

Văzând că nu au cu cine discuta și că drumul va rămâne blocat, liberalii au chemat un taxi pentru a ajunge în timp la CL.

Declarațiile liberalilor sunt confirmate chiar de SMS-urile trimise luni dimineața presei de către Cornel Comșa și prin care acesta anunța că ședința de CL va fi amânată, cel mai probabil, pentru 3 zile.

În ciuda neobișnuitului impediment, liberalii veniți “casual”, direct de la restaurant au ajuns în timp util ca să voteze și să taie de sub picioare fragila cracă pe care PP-DD reușise să și-o consolideze la alegeri.

URL scurt: http://alba24.ro/?p=98225

Reprezentanții Partidului lui Dan Di

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 11 minute
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 21 minute
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 2 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

29°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°